Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal după ce un bărbat de 55 de ani a murit, în timpul nopţii de joi spre vineri, la câteva ore după ce a primit tratament la Spitalul Orăşenesc Rovinari. Pentru că nu erau locuri disponibile, bărbatul ar fi fost lăsat să plece acasă, deşi se simţea rău.
Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal după ce un bărbat de 55 de ani a murit, în timpul nopţii de joi spre vineri, la câteva ore după ce a primit tratament la Spitalul Orăşenesc Rovinari. Pentru că nu erau locuri disponibile, bărbatul ar fi fost lăsat să plece acasă, deşi se simţea rău.
Bărbatul în vârstă de 55 de ani a ajuns la spitalul din Rovinari, joi, în jurul orei 14.00, cu tuse şi febră. Medicii l-au internat, dar, pentru că nu erau paturi libere, pacientul a rămas la Unitatea de Primiri Urgenţe, de unde ar fi decis, după administrarea tratamentului, să plece acasă, potrivit mediafax.ro
"L-am internat în observaţie cu o pneumopatie acută. A rămas să fie făcute investigaţiile. Iniţial nu au fost paturi la salonul meu şi după aceea am găsit paturi în salonul altui medic. S-a decis ca pacientul să rămână acolo (în Unitatea de Primiri Urgenţe - n.r.)", a declarat medicul de gardă, Roxana Gherghina.
Familia bărbatului care a murit acuză că, deşi pacientul i-a spus că nu se simte bine după administrarea tratamentului antibiotic, medicul i-a dat voie să plece acasă. Pe drum i s-a făcut rău, la câţiva metri de spital. Un trecător a cerut ajutorul medicului de gardă, însă acesta nu a intervenit, susţinând că nu are voie să părăsească spitalul.
"M-au anunţat să merg la faţa locului să resuscitez pacientul. Eu nu pot să părăsesc spitalul", a mai spus medicul de gardă, Roxana Gherghina, care susţine că nu a ştiut că pacientul a părăsit spitalul.
Dus la Urgenţe de alţi doi trecători, bărbatul de 55 de ani nu a mai putut fi salvat.
Rudele pacientului susţin că i s-ar fi făcut rău din cauza antibioticului administrat în momentul în care a ajuns la spital.
"Au spus că nu au paturi şi până se eliberează el a plecat acasă, în situaţia în care i-a spus (medicului de garda – n.r.) că îi e rău după injecţia care i s-a făcut şi i s-a şi umflat mâna", a spus Constantin Pistolea, cumnatul pacientului.
Poliţia efectuează cercetări în acest caz şi a fost întocmit un dosar penal.
"S-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru moarte suspectă. Cadavrul a fost depus la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului", a declarat, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Şi reprezentanţii unităţii spitaliceşti au dispus efectuarea unei anchete interne.
"S-a demarat o anchetă internă, la prima oră. Vor fi audiaţi medicii care au fost implicaţi. (…) La ora 01.00, noaptea, am fost anunţată, deci procedura s-a respectat, am fost anunţată, i-am spus colegei ce are de făcut şi acum,când am ajuns la unitate, am mers pe fir, la Urgenţă", a declarat Ligioara Ivănescu, director medical în cadrul spitalului din Rovinari.
Bărbatul era angajatul al Complexului Energetic Oltenia, ca lăcătuş mecanic, fiind tatăl unui poliţist din Rovinari. Rudele au anunţat că vor sesiza şi Colegiul Medicilor Gorj.