Mihalache Lupu, poliţistul din Brăila, a fost asasinat de soţia psihopată, sau Mariana Lupu este nevinovată şi avem un nou caz „Ţundrea”? – aceasta este întrebarea. E un caz greu, cu multe neclarități, pe care am încercat să le deslușim.
Mariana Lupu, 34 de ani, din satul Lanurile, comuna Viziru, judeţul Brăila, are de executat 23 de ani de puşcărie. A fost condamnată pe fond la această pedeapsă grea de către instanţa de la Brăila, care i-a dat 22 de ani pentru că şi-a ucis soţul, pe Mihalache Lupu, zis Meluţă, de 54 de ani, fost poliţist local în comună. La cei 22 de ani, instanţa a mai adăugat un spor de 1 an pentru că Mariana Lupu ar fi tranşat cadavrul, iar părţi ale trupului victimei le-a ascuns prin curtea casei în care locuiau cei doi.
Mariana Lupu este acum încă liberă, pentru că sentinţa definitivă nu s-a pronunţat deocamdată de către Curtea de Apel Galaţi. În curând însă, se va înâmpla asta. Mariana Lupu însă susţine cu tărie că este nevinovată. Mai mult, a trecut, în decursul anchetei care a durat aproximativ doi ani de zile, de trei ori, testul poligraf. De trei ori a ieşit că nu minte. Că nu ştie nimic despre moartea soţului ei. Că este nevinovată.
Suntem din nou în faţa unui caz extrem de complicat. Mariana Lupu poate fi o sociopată criminală atât de perversă încât să păcălească nu numai anchetatorii, ci şi detectorul de minciuni? Sau suntem în faţa unui nou caz „Anca”, de dinainte de 1989, în care un nevinovat a fost condamnat la ani grei, pentru ca mai apoi să i se dovedească nevinovăţia. Să nu uităm nici celebrul caz „Ţundrea”, de după ’89, în care Marcel Ilie Ţundrea, dintr-un sat din Oltenia, a fost condamnat la 25 de ani de puşcărie pentru că a fost găsit vinovat de violarea şi uciderea unei tinere de la el din sat. Tot timpul a spus că este nevinovat. A făcut memorii peste tot. După ce a executat 12 ani de puşcărie, testul ADN l-a dovedit a fi nevinovat. Marcel Ţundrea a fost eliberat, dar a contractat în puşcărie o boală gravă, care l-a omorât la scurt timp după liberare.
Aşadar, Justiţia poate greşi. Din neştiinţă sau din comoditatea unor anchetatori care nu vor nici să-şi bată capul, nici să se încarce cu dosare nerezolvate. Poate greşi grav şi poate distruge vieţi, aşa cum s-a întâmplat cu Samoilescu din cazul „Anca” sau cu Marcel Ţundrea. Mariana Lupu are acum 36 de ani. Dacă va intra în puşcărie, va ieşi mult după ce va împlini 50 de ani, când ar trebui să o ia de la capăt. Practic, şi viaţa ei ar fi distrusă, în cazul în care sentinţa va rămâne definitivă.
Când a dispărut Meluţă Lupu
Povestea macabră începe în decembrie 2016. Mariana Lupu a declarat că atunci, pe data de 16 decembrie, soţul ei a plecat de acasă seara. I-a spus că merge la muncă în Germania. În cadrul emisiunii „Acces direct” de la Antena 1, Mariana Lupu a declarat luni, 10 mai: „Eu am venit de la serviciu pe la patru şi jumătate. Am fost schimbul 1. Meluţă era acasă. Am făcut focul, am mâncat şi ne-am spălat. Înainte să ne băgăm în pat, a venit la uşă la noi un bărbat şi l-a strigat pe Meluţă. Acesta i-a deschis şi l-a băgat în casă. Au plecat apoi amândoi. Mi-a spus că merg împreună în Germania, la muncă. Nu i-am zis nimic. Ce să-i fi spus? A plecat. De atunci, nu l-am mai văzut. Dar am mai vorbit cu el la telefon. Mă suna din Germania. Mi-a şi spus unde munceşte, în ce oraş, pe o maşină, şofer, că avea permis categoria B. La jumătatea lui ianuarie, 2017, mi-a spus la telefon că el şi-a găsit pe altcineva. Iar eu să plec din casa lui, că nu vrea să aduc eu bărbaţi acolo cât este el plecat. Am plecat, ce era să fac? Era casa lui, de la părinţii lui. Am plecat la mine în comună, la părinţi, la Tufeşti”.
Astfel pretinde Mariana Lupu că a dispărut soţul ei. Un an şi zece luni toată lumea a crezut că Meluţă este în Germania la muncă. Surorile lui, una plecată în Spania, au încercat să afle de urma lui. Mariana Lupu spune că le-a dat şi numărul de telefon, şi localitatea din Germania unde fratele lor muncea. Nu au reuşit să-l contacteze. Dar nici pe la el, pe la casa bătrânească, nu au trecut ca să-l caute.
Casa, izolată la marginea satului, a rămas în părăsire. În curte au crescut buruienile. Localnicii spun că în tot acest interval de timp, când treceau prin dreptul curţii se simţea un miros pestilenţial, dar au crezut că sunt cadavrele unor animale care se aciuaseră în gospodăria părăsită. În tot acest răstimp, de aproape doi ani de zile, Maria Lupu a continuat să meargă la serviciu.
Câinii poliţişti fără miros?
În februarie 2017, surorile lui Mihalache Lupu, îngrijorate că nu mai dau de fratele lor, au anunţat poliţia despre dispariţia acestuia. Bănuiau că a fost asasinat de către soţia sa. Nu au precizat pe ce îşi întemeiau această bănuială, pentru că oamenii din sat spun că nu existau scandaluri între cei doi soţi. Doar câte o mică ceartă, pe nimicuri, ca în orice căsnicie. Poliţia a demarat o anchetă. S-a făcut cercetare la faţa locului, fără să se găsească nici un fel de urmă care să ducă la dispărut. Au fost aduşi inclusiv câini de urmă. Deşi au fost conduşi prin toată curtea, aceştia nu au mirosit nimic. Mihalache Lupu a rămas dispărut.
Totuşi, în 2017, Mariana Lupu a fost interogată în legătură cu dispariţia soţului şi arestată preventiv. Curtea de Apel Galaţi a infirmat însă mandatul, astfel încât femeia a fost pusă în libertate.
Descoperirea macabră făcută de către rudele lui Meluţă
Aproape un an mai târziu de la reclamarea dispariţiei, pe 22 octombrie 2018, rudele lui Meluţă merg la el acasă, ca să-l caute. Deşi gospodăria era părăsită. Totuşi, una dintre surori are un moment de inspiraţie şi caută şi în closetul din fundul curţii. Descoperă nişte haine aruncate acolo. Este anunţată poliţia. Care începe să caute temeinic în curte şi descoperă într-un şopron, ascunse superficial, două picioare de om, încălţate cu şosete. Cercetările continuă. Continuă şi descoperirile macabre. În alt loc din curte este descoperit trunchiul cadavrului, învelit într-o plapumă.
Duminică, a doua zi, altă rudă are inspiraţia şi caută în pod, unde descoperă un craniu înfăşurat într-o pungă de plastic. Hainele scoase din veceul din fundul curţii nu mai lasă nici un fel de loc de îndoială. Pantalonii au în buzunar cartea de identitate a lui Mihalache Lupu şi telefonul acestuia. Craniul prezenta şi urme de lovire. Cel mai probabil, acestea îi cauzaseră moartea. În baza acestor descoperiri, Mariana Lupu, principala suspectă în acest caz, este din nou arestată preventiv. Şi din nou Curtea de Apel Galaţi infirmă mandatul, iar femeia este pusă în libertate.
O „performanţă istorică” a medicului legist de la Brăila
În cazul Mihalache Lupu, medicul legist de la Brăila a stabilit un veritabil record mondial în ceea ce priveşte ştiinţa stabilirii datei morţii unei victime. Şi anume, după mai bine de un an şi jumătate de când Mariana Lupu spune că i-a dispărut bărbatul de acasă, medicul legist, analizând bucăţile de cadavru care zăcuseră prin curte şi prin pod, după ce au trecut peste ele o iarnă şi o vară din Bărăgan, cu Crivăţul care îţi îngheaţă sângele în vine şi căldurile doborâtoare ale lui august, stabileşte cu exactitate că moartea lui Mihalache Lupu s-a produs în 16 sau 17 februarie 2016. Adică fix atunci când Mariana Lupu declară că acesta a dispărut de acasă, spunând că pleacă în Germania la muncă.
Trebuie să facem precizarea că, după atâta timp, este imposibil să se stabilească data morţii cu atâta precizie. Nici un legist în lumea asta, de când s-a inverntat medicina legală, nu a reuşit o asemenea performanţă. A reuşit-o legistul de la Brăila. Iar data morţii stabilită de el, este aceeaşi cu data la care soţia spune că i-a plecat bărbatul din ţară.
Să judecăm cel mai important element
Cel mai important element din anchetă este, fără îndoială, faptul că trupul depesat al lui Mihalache Lupu a fost descoperit în curtea casei sale, în care locuia împreună cu soţia, Mariana Lupu. Casa lor se află la marginea satului. Deci, o eventuală ceartă care să preceadă asasinatul, nu ar fi fost auzită de vecini. Mai ales că era iarnă, temperatura sub 0 grade şi oamenii se închiseseră în case, la căldură. Acest element pare că o încriminează clar pe Mariana Lupu, ca fiind autoarea asasinatului.
Paradoxal însă, după părerea noastră, acest element este în favoarea ei. În fapt, o disculpă. Să ne reamintim că Mariana Lupu este dintr-o localitate, Tufeşti, aflată pe malul Dunării. Locul de baştină al lui Terente. Este acolo şi o baltă, prea puţin umblată de oameni, unde se ascundea şi vestitul tâlhar. Se pune întrebarea firească: de ce să fi ascuns superficial Mariana Lupu resturile de cadavru în curtea unde locuia, şi nu le-a transportat în balta de lângă localitatea natală, unde s-a mutat după ce, conform declaraţiei ei, Mihalache i-a spus la telefon să plece din casa lui.
Conform declaraţiei uneia dintre surorile victimei, atunci când s-a mutat, Mariana Lupu nu a plecat cu mâinile goale. În afară de lucrurile ei, a luat inclusiv televizorul familiei. Deci, a plecat cu bagaje voluminoase, pe care le-a cărat în mai multe rânduri. Aşa că nu ar fi atras în nici un fel atenţia şi nu ar fi bănuit nimeni că pe lângă lucrurile ei, mai cară şi părţi din cadavrul lui Mihalache Lupu.
Vom reveni cu date noi din anchetă. Cu elemente din rechizitoriu care se bat cap în cap.
Astfel încât dacă Mariana Lupu este nevinovată, să nu mai avem un nou caz „Anca” sau un nou caz „Ţundrea”.