Uruguay a ajuns în sferturile de finală, după ce a eliminat Portugalia, scor 2-1, grație unei prestații fantastice a atacantului de la PSG.
Uruguayul a supraviețuit în turneul final, după întâlnirea cu Portugalia, ce s-a disputat, sâmbătă seara, la Soci. Sud-americanii s-au impus cu scorul de 2-1, iar Edinson Cavani a atras toate privirile.
Accidentarea care i-a stricat seara
Atacantul formației franceze PSG a deschis scorul în minutul 7 și a marcat golul calificării, în minutul 62, după ce lusitanul Pepe restabilise egalitatea în minutul 55. N-a fost totuși o seară perfectă pentru Cavani, care în minutul 74 a trebuit să părăsească terenul, forțat de o accidentare.
În momentul în care a ieșit pe margine, uruguayanul a fost ajutat chiar de Cristiano Ronaldo, atacant care nu s-a simțit deloc în apele lui în timpul confruntării de la Soci.
Cum i-a motivat căpitanul Godin
Astfel, Portugalia, campioana Europei, a plecat spre Lisabona, în timp ce uruguayenii se pregătesc pentru sferturile de finală, acolo unde vor da piept cu reprezentativa Franței.
„Echipa a fost puternică psihic, a găsit spațiile necesare și s-a impus. Înainte de meci, Godin a avut un discurs de mare căpitan. Le-a zis colegilor, printre altele: Azi jucăm pentru tata, pentru mama, pentru vecin, pentru toată lumea de acasă... Gândiți-vă la ei când ieșiți pe teren. Cu Franța va fi un meci tare, Mbappe are o viteză scandaloasă, va primi multe pase pe diagonală. Dacă-l lăsăm să-și facă jocul va fi extrem de dificil”, a declarat la final, Oscar Washington Tabarez, selecționerul „celeștilor”.
Tabarez, măcinat de sindromul Guillain-Barre
La fel ca și la celelalte partide de la acest turneu final, Tabarez a apărut pe banca tehnică sprijinindu-se într-o cârjă. Antrenorul Uruguayului suferă de e sindromul Guillain-Barre, o boală care afectează sistemul nervos și poate duce la paralizie.