Piața imobiliară de locuințe este în ușoară creștere. Acest fapt îl atestă și numărul mare de participanți la Târgul Naționl Imobiliar care se desfășoară în aceste zile la Palatul Parlamentului din București.
Cea mai ieftină casă prezentată costă 4.700 euro și este din lemn, iar cel mai scump imobil este un hotel din Predeal, de 5* cu preț de tranzacționare de 4,2 milioane de euro.
Potrivit organizatorilor, la evenimentul din acest an participă un număr record de expozanţi, 122, care prezintă peste 15.000 oferte imobiliare pentru locuinţe noi şi vechi, case de vacanţă şi terenuri din Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Cluj, Valea Prahovei, Braşov, dar şi alte zone ale ţării.
"Programul Prima Casă a salvat segmentul imobiliar aflat în criză şi continuă să fie la mare căutare şi acum când piaţa imobiliară este efervescentă. În acest context, târgul imobiliar din 19-21 mai reprezintă cadrul ideal în care toţi cei interesaţi îşi pot găsi locul pe care să-l numească "ACASA", având ocazia de a alege din peste 6.000 de locuinţe ce se încadrează în programul Prima Casă", afirmă organizatorii TNI.
Segmentul imobiliar de lux este bine reprezentat în cadrul târgului, 30% din oferta imobiliară fiind concentrată în zona de nord Bucureştiului.
O noutate în cadrul târgului imobiliar o reprezintă casele din containere maritime care pot fi achiziţionate la un preţ de pornire de 11.990 euro plus TVA.
În condiţiile în care clădirile verzi reprezintă un segment important al pieţei imobiliare din România, Consiliul Român pentru Cladiri Verzi (RoGBC) prezintă, în cadrul TNI, Green Homes Pavilion. Pe durata celor trei zile ale expoziţiei, experţi din sectorul construcţiilor verzi vor susţine prezentări informative, vor oferi consultaţii gratuite despre cum să economiseşti bani alegând o locuinţă verde şi vor prezenta proiectele rezidenţiale din România certificate în cadrul programului "Case Verzi" al RoGBC-ului. În plus, la târgul imobiliar ce începe vineri vizitatorii găsesc inclusiv soluţii de renovare pentru a-şi transforma imobilul pe care îl au deja într-unul mai ecologic şi mai eficient din punct de vedere energetic.
Târgul Naţional Imobiliar poate fi vizitat vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 19:00, şi duminică în intervalul 10:00 - 16:00. Biletul de intrare costă 10 lei.