Căuta comori, dar a dat peste altceva. A sunat imediat la 112

Un bărbat din Vrancea care căuta comori cu detectorul de metale a avut o mare surpriză.

Pe raza comunei vrâncene Soveja, un bărbat a descoperit sâmbătă cu ajutorul unui detector de metale, muniţie de război şi mai multe fragmente osoase, care la o primă examinare, ar avea o vechime de aproximativ 100 de ani, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„La faţa locului, în punctul Răchitaşu care se află la aproximativ 8 km de localitatea Soveja, poliţiştii Secţiei 10 Politie Rurală Panciu, însoţiţi de o echipă de criminalişti au găsit mai multe fragmente osoase, de origine umană, cu un grad ridicat de degradare precum şi muniţie. La o primă examinare, s-a stabilit faptul că fragmentele osoase ar avea o vechime de aproximativ 100 de ani (...) Fragmentele de oseminte au fost ridicate, iar poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă”, se precizează în informarea IPJ Vrancea.

Muniţia a fost ridicată de către pirotehniştii ISU Vrancea, potrivit Agerpres.

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitată și în luna iunie pentru a interveni în două misiuni pentru asanarea muniţiei rămase neexplodate. Astfel, în urma unui apel primit prin 112, pompierii militari pirotehniști au intervenit în localitatea Soveja, după ce un localnic a semnalat faptul că în urma unor săpături în grădină a descoperit un proiectil. Echipajul pirotehnic a preluat un proiectil exploziv calibru 76 mm.

În aceași zi, echipajul pirotehnic s-a deplasat în municipiul Adjud și a ridicat un proiectil exploziv calibru 76 mm, descoperit în timpul unor săpături pentru fundația unei case.

Muniția a fost preluată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniție neexplodată au obligația să asigure zona, fără a o atinge , deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie și să anunțe imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112.