A plecat din România ca să defileze pe podium, dar de când trăieşte în Italia i s-au deschis mai multe porţi. Catrinel Menghia este acum actriţă şi designer, iar una dintre pasiunile sale e căutată de publicul iubitor de artă.
Este vorba de pictură, iar ultima expozitie artista a avut-o la Teatrul Princess Grace din Monaco, in 2013, pentru care a creat 11 tablori.
„Temele abordate de mine sunt știrile de zi cu zi. M-am gândit cum aș putea să le ilustrez, urmând un stil original. Astfel, din spatele unei uși am devenit un observator al acestor evenimente ce nu au mai putut fi ascunse societății. Mărturisesc că ideea de a privi prin gaura cheii mă face să zâmbesc pentru că este un act copilăresc și naiv, însă te îndreaptă către o descoperire. Aceste imagini nu au un scop moral și nu aduc vreo acuzație, intenția fiind de a menține focusul pe punctul culminant. Titlul “Descifrati” (Decriptat) are o semnificație destul de largă, astfel colecția nu mai necesită o altă descriere. Colecția de lucrări a fost expusă în exclusivitate la Teatrul Princess Grace din Monaco în 2013 pe toată durata lunii octombrie (lună culturală). M-am bucurat că am fost cea mai tânără expozantă și am avut onoarea de a tăia panglica pentru deschiderea oficială. La final, două dintre tablouri le-am făcut cadou prințului Albert de Monaco și prietenei mele dragi, Mihaela Rădulescu”, a povestit Catrinel Menghia.
Pe 22 noiembrie, la Athénée Palace Hilton din București, două dintre tablourile actriței vor fi scoase la licitație. „Mutazioni ilustrează un african cu branhii, imigranții ajungând în Europa pe calea apei. Prin cea de-a doua lucrare Bad Girl am vrut să atrag atenția asupra acestui caz atât de delicat și controversat. Subiectul este cel care a adus anul acesta câteva premii Oscar fimului Spotlight”, a spus Menghia despre cele două tablouri pe care a ales să le expună pentru licitație.
Se pregătește de nuntă
De ceva vreme Catrinel Menghia a lăsat la o parte modellingul, pasiune care a făcut-o celebră. Acum ea se remarcă ca actriţă sub numele Marlon, iar în curând, Menghia va face nuntă cu Massimiliano Di Ludovico (37 de ani), bărbatul cu care se iubeşte din 2014.