Câți supraviețuitori de la Auschwitz mai trăiesc. Povestea tristă a unui ardelean

(2nd L-R) President of the World Jewish Congress Ronald Lauder and Holocaust survivors and former prisoners of the Nazi death camp Auschwitz-Birkenau, David Marks and David Lenga, speak to the press at the Nazi death camp Auschwitz-Birkenau in Oswiecim on January 26, 2020, one day before the 75th anniversary of its liberation. (Photo by Wojtek RADWANSKI / AFP)

De la an la an, tot mai puțini și mai bolnavi, ultimii supraviețuitori ai lagărului de concentrare de la Auschwitz se încăpățânează să se adune, la templul nazist al morții, pentru a spune lumii prin chinurile prin care au trecut.

În 2020, mai trăiesc vreo 200 de supraviețuitori de la Auschwitz. Anul acesta se vor aduna pentru a comemora 75 de ani de la eliberarea lagărului de către trupele rusești. Pe 27 ianuarie 1945, Armata Roșie a pătruns în lagărele de exterminare de la Auschwitz, dar nu au mai găsit decât câteva sute de deținuți, bolnavi sau pe moarte, care au fost abandonați acolo de naziști. Cu câteva zile înainte, peste 60.000 de oameni, care erau închiși la Auschwitz au fost obligați să plece în celebrele marșuri ale morții, spre alte lagăre de concentrare. Pe drum, 40.000 de deținuți au murit, reușind să supraviețuiască în jur de 20.000.

Istoricii vorbesc că la Auschwitz au murit peste 1,1 milioane de oameni, într-un program nazist de exterminare în masă a evreilor, romilor și altor etnii. Șa 75 de ani de la eliberarea lagărului, sunt așteptați în jur de 200 de supravieţuitori, care se vor reuni în locul fostei tabere naziste de la Auschwitz, în sudul Poloniei, pentru a-şi împărtăşi mărturiile înţelese ca un avertisment serios după un val recent de atacuri antisemite pe cele două coaste ale Atlanticului

"Dorim ca următoarea generaţie să ştie prin ce am trecut şi ca aceasta să nu se mai întâmple niciodată", a declarat cu emoţie duminică jurnaliştilor David Marks, (foto centru), de 93 de ani, supravieţuitor de la Auschwitz. David Marks s-a născut în Șimleul Silvaniei, și a ajuns la Auschwitz, când avea 16 ani.

Povestea bătrânului este una deosebit de emoționantă, mai ales că la Auschwitz, loc unde a ales să se reîntoarcă și-a pierdut 35 de membrii ai familiei sale. David Marks s-a născut Duvid Markovitz, în Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, într-o familie cu 12 copii. În 1942, cei doi frați mai mari, Gyula și Zelig au fost incluși în batalioanele de muncă ale armatei ungare. Un alt frate, Licu, a servit ca șofer de armată pe frontul de est. Sora mai mare, Lili (după căsătoria ei, Lili Baruch) a locuit cu familia la Cluj Napooca. În 1944, membrii familiei Markovitz au fost alungați din casa lor din Șimleul Silvaniei. Atunci li s-au dat doar două ore să-și părăsească locuința cu instrucțiuni pentru a lăsa în urmă toate bijuteriile și obiectele de valoare. Înainte de a pleca, Yeshayahu, capul familiei a încredințat ceasul de buzunar unui prieten creștin. Familia a fost mutată într-un ghetou, care a fost înființat într-o fabrică de cărămidă din apropierea orașului, iar după aproape o lună, familia Markovitz a fost deportată la primul transport către Auschwitz.

Iadul de la Auschwitz

La sosirea la Auschwitz-Birkenau în iunie 1944, părinții lui David Marks, Yeshayahu și Esther și cei doi copii mai mici ai lor, Beri și Aidu, au fost uciși. Cei selectați pentru muncă au rămas în tabără. Pe măsură ce bărbații și femeile erau separate, contactul dintre David, în vârstă de 16 ani, și cele cinci surori rămase ale acestuia, a fost întrerupt. În mărturia ei, Ruki (Rachel) povestește cum și-a găsit fratele David când a făcut parte dintr-un detașament de muncă, care a trecut prin tabăra bărbaților. Apelând numele său și numele orașului prin gard, ea a putut să-l localizeze și să afle că fratele ei este în viață. Într-o zi, a încercat chiar să-i arunce niște pâine, dar a fost prinsă la gard și biciuită. În octombrie 1944, surorile Marcovitz au fost selectate pentru a fi transportate într-un lagăr de muncă, însă cea mai mică, Krindi, nu a trecut de selecția care a avut loc în timp ce urmau să părăsească tabăra și a fost trimisă la moartea, în camerele de gazare. În mărturia ei, Rachel povestește că, deși surorile au jurat că vor rămâne împreună, indiferent de situație, paznicii nu le-au dat voie să i se alăture lui Krindi, pentru a fi ucise și ele. Cele patru surori rămase în viață au fost trimise în tabăra Mittelsteine ​​din Sudetenland, unde au lucrat într-o fabrică care produce componente de avioane. După șapte luni de muncă forțată au fost duse într-un marș al morții, fiind mutate în alte lagăre de concentrare, dar au reușit să supraviețuiască datorită unui raid aerian care a speriat gărzile naziste, care au fugit.

După eliberare, cei șapte frați care au supraviețuit iadului de la Auschwitz s-au întors la Budapesta și nu s-au întors acasă, de frica reputației soldaților sovietici. Cei trei frați care au supraviețuit războiului în armata maghiară și batalioanele de muncă s-au întors acasă, iar ceasul de buzunar care al tatălui lor l-au primit înapoi de la vecinul lor. Cele patru surori: Manci, Rachel (Ruki), Babi și Frimi au imigrat la Eretz Israel, instruindu-l pe David, care se afla în acea vreme în Italia, să nu se deranjeze să se întoarcă acasă. După ce li s-a alăturat în Israel, David a servit în Forțele de Apărare ale Israelului, iar ulterior a imigrat în Statele Unite.

De la mijlocul anului 1942, naziştii au deportat sistematic evrei din toată Europa spre şase mari lagăre de exterminare - Auschwitz-Birkenau, Belzec, Kulmhof, Majdanek, Sobibor şi Treblinka.