Câţi bani are Fondul de garantare a depozitelor bancare

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) are la dispoziţie aproximativ 1,7 miliarde de lei (circa 400 milioane de euro), a declarat Eugen Dijmărescu, preşedintele fondului. Banii sunt rezerva menită să acopere pierderile românilor în cazul în care una dintre bănci ar da faliment şi nu ar mai putea returna banii deponenţilor.

În prezent, aceşti bani sunt investiţi pentru a creşte suma disponibilă în caz de urgenţă. Potrivit lui Eugen Dijmărescu, jumătate din cei 1,7 miliarde de lei este investită în titluri de stat cu maturitate cuprinsă între şase luni şi trei ani, relatează Agerpres.

Instituţia are 38 de angajaţi şi are cheltuieli lunare de 600.000 - 700.000 de lei şi care se acoperă din valorificarea resurselor procesate prin comitetul de administrare a resurselor.

Depozitele de până la 100.000 euro, la adăpost Începând cu 1 ianuarie 2011, plafonul de garantare reprezintă echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme. FGDB garantează, depozitele în lei şi valută ale persoanelor fizice rezidente şi nerezidente şi ale firmelor la toate instituţiile de credit autorizate.

Prin depozit se are în vedere practic toate sumele aflate într-un cont pe numele unei persoane fizice sau juridice la bancă sub formă de depozit la termen, certificat de depozit nominativ, cont curent, cont de economii, cont de card, cont comun etc.

Sunt incluse şi sumele rezultate din situaţii tranzitorii derivate din operaţiuni bancare curente şi pe care instituţiile de credit trebuie să le ramburseze sau un titlu de creanţă emis de instituţia de credit (obligaţiuni).

Ce bănci participă la Fond În prezent, 32 de bănci şi o cooperativă de credit sunt incluse pe lista instituţiilor care participă la FGDB, potrivit datelor publicate la finele săptămânii trecute în Monitorul Oficial.

Acestea sunt BCR, Raiffeisen Bank, BRD, ATE Bank, UniCredit Ţiriac, Bancpost, Eximbank, Banca Românească, Credit Europe Bank, Banca Transilvania, MKB Romexterra, Alpha Bank, Piraeus Bank, RBS Bank, OTP Bank, Intesa Sanpaolo, Emporiki Bank, Libra Bank, Banca CR Firenze, Romanian International Bank, Marfin Bank, Banca Carpatica, Leumi, Volksbank, ProCredit Bank, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, Porsche Bank, CEC Bank, Millenium, BCR Banca pentru Locuinţe, Garanti Bank şi Banca Comercială Feroviară.

Alături de acestea, la FGDB participă şi Banca Centrală Cooperatistă CreditCoop.