Robert Sfăt este fiul din prima căsătorie a lui Brigitte Sfăt. La 18 ani abia împliniţi, a ajuns deja să fie dezamăgit de ceea ce a văzut până acum în viaţă: „Când mă uit în ochii oamenilor, nu văd stele şi lumină, aşa cum ar fi normal. Ci simbolurile acelea de la aparatele de jocuri. Toţi aşteaptă un jackpot. Cât mai mare”.
„A copiat după mine incluisv numele meu, aşa de proastă era”
Când încă nu împlinise 3 ani, Robert a fost crunt lovit de soartă. Tatăl său a murit. A fost crescut de bunicii materni. Istoricul său sentimental începe încă de la grădiniţă. „Dacă aş fi ştiut să scriu atunci, sigur i-aş fi scris nişte versuri”. Fata pe care Robert o plăcea, colegă cu el de grădiniţă, nu se uita însă la el. Ei îi plăcea de un alt băiat. Când a împlinit 5 ani, bunicul şi bunica i-au organizat o petrecere. Bunicul a observat că Robert o place pe fată şi i-a spus: „Trebuie să cumpărăm o păpuşă”. Au cumpărat. I-a făcut-o fetei cadou. În ziua aceea, fata s-a jucat numai cu el. A doua zi, s-a întors la băiatul pe care îl plăcea. „Atunci am înţeles că oricâte păpuşi ai cumpăra, nu sunt suficiente ca să ţii o fată lângă tine. De atunci nu am mai cumpărat niciodată, nimănui, nicio păpuşă” – spune Robert cu înţelepciunea dobândită la grădiniţă.
Cea de-a doua dragoste a fost în şcoala generală. Colega lui de bancă. Robert, care are o inteligenţă nativă de invidiat, învăţa foarte bine. La o lucrare, colega lui de bancă, pe care o plăcea, nu prea ştia. Aşa că a găsit prilejul să-i arate că o iubeşte, aşa cum s-a priceput şi el mai bine la vârsta aia. A lăsat-o să copieze. „A copiat tot. Inclusiv numele meu, cu care semnasem foaia de extemporal. Aşa de proastă era. Profesorul s-a trezit cu două lucrări identice. Una cu un scris mai frumos, al ei, alta cu unul mai urât, al meu. În rest, semăna fiecare cuvânt. Erau semnate, amândouă, Robert Sfăt. Profesorul şi-a dat seama cine după cine copiase, dar nu a pedepsit-o. Dar acum mă gândesc: poate că nu din prostie a făcut-o. Poate că pur şi simplu era neatentă. Sau, atât de mult nu-i păsa de mine, încât nu ştia nici măcar cum mă cheamă. O fi crezut că Robert Sfăt era un personaj în legătură cu subiectul lucrării de control, nu semnătura mea.”
Ilie Năstase a văzut-o pe mama la televizor
Când a împlinit 12 ani, a trebuit să se mute de la Arad la Bucureşti.
Robert îşi aminteşte: „Mama se măritase cu Ilie Năstase. Auzisem vag de el. Ştiam că fusese un mare campion şi că era mult mai mare ca vârstă decât mama. Dar eu nu am calitatea să judec cu cine se mărită mama. Pot spune însă, acum, că o contribuţie mică am avut şi eu la acest mariaj. Pe când aveam 10 ani şi încă locuiam la bunici, mama a fost în emisiune la Antena 1, la „Acces direct”. M-a luat cu ea. S-a dus să se plângă de ceva, dar nu prea am înţeles despre ce anume. Aveam, totuşi, doar 10 ani şi eram fascinat de tot ce vedeam în jur. Eram la televizor. Wow! Nu puteam fi atent şi la ce se discuta în platou. Acum, dacă stau să mă gândesc bine, cred că mama m-a luat cu ea ca să fie mai convingătoare în plângerile ei. Tare aş vrea să mă înşel. Dar, judecând după cum s-a purtat cu mine, s-ar putea, totuşi, să am dreptate. Atunci, la televizor, a văzut-o Ilie Năstase, i-a plăcut şi a fost de acord să o ia de soţie, cu cei doi copii cu tot. Cu mine adică şi cu surioara mea, Sara, făcută cu cel de-al doilea bărbat al mamei, cu care s-a căsătorit după ce a murit tata”.
Şi astfel, la 12 ani, Robert, împreună cu mama sa şi cu sora, Sara, ajung în casa lui Ilie Năstase (foto). Din acea perioadă, Robert nu are amintiri chiar foarte frumoase.
„Ilie se purta în casă ca un mascul. Dar vreau să fiu bine înţeles. Nu am ce să-i reproşesz. Nu se implica foarte tare în educaţia mea, pentru că spunea că nu este el tatăl meu şi nu mă poate pedepsi atunci când greşesc. Trebuie să recunosc faptul că datorită lui, nu mi-a lipsit nimic. M-a luat chiar de câteva ori să jucăm împreună tenis. Acolo, pe teren, am înţeles de ce a fost campion mondial. Lovea mingea într-un fel aparte. Nu am mai văzut până acum la altcineva. Parcă mângâia mingea şi o trimitea întotdeauna acolo unde voia, cu precizie de milimetru. Evident, o trimitea unde nu eram eu. Cred că aşa a făcut la vremea lui şi cu adversarii, de a fost cel mai bun dintre ei. A tot trimis mingea pe unde nu erau ei. Tot Ilie mi-a luat şi câinele, cel mai bun prieten pe care îl am. În schimb, mă pedepsea mama.”
Zilele petrecute sub acoperişul lui Ilie Năstase, nu au fost nici ele liniştite. În mai multe rânduri, Robert a fost dat afară din casă de mamă şi a dormit în parc, în Herăstrău, pe bănci.
Aici, la Bucureşti, a făcut şi cunoştinţă cu aşa zisa lume mondenă, pe care nu a plăcut-o deloc. A desconsiderat-o încă de la primul contact: „De ziua mamei, eram la petrecere, am văzut feţe de oameni care nu mi-au plăcut deloc. Erau falşi. Păreau goi. Toţi nu aveau altă preocupare decât să se străduiască să arate bine şi să se laude cât de mulţi bani au. Eu stăteam şi ascultam muzica. Pasiunea mea. Era foarte bună. La un moment dat, atunci, la ziua mamei, văzând lumea aceea poleită şi falsă, mi-am spus că într-o zi voi ajunge să-i controlez eu pe ei”.
I-a spart poarta lui Ilie Năstase
Robert a avut de-a face cu poliţia de trei ori. Până acum. Prima oară s-a întâmplat pe când locuia în casa lui Ilie Năstase. Îşi aminteşte: „Mama şi cu Ilie se certau destul de des. Două caractere tari. Mai ales că Ilie, aşa cum v-am spus, cam era masculul în casă. Într-o seară am fost cu nişte prieteni. Recunosc, m-am întors acasă beat. Uşa, încuiată. Şi m-am apucat să dau cu piciorul în ea, până am stricat-o. I-am şi răspuns obraznic lui Ilie. Avea două uşi la casă. I-am spus că acum nu mai trebuie să se caute de chei, că nu-i mai trebuie decât una singură. A venit, desigur, poliţia.”
Cea de-a doua „întâlnire” cu poliţia a fost tot în urma unui scandal. Brigitte se certase cu Ilie Năstase şi se mutase din casa lui, într-un apartament de bloc. Dar nu a luat-o cu ea decât pe Sara, sora lui Robert. El a rămas să locuiască în continuare la Ilie Năstase. După o vreme, Brigitte s-a cuplat cu un anume Cornel şi s-au mutat împreună într-o casă dintr-un cartier select. Acolo l-a luat şi pe Robert, să locuiască cu ei.
„Într-o seară, recunosc, eram din nou beat, mama m-a certat şi m-a dat afară din casă. Când am ieşit, am început să sparg nişte ghivece de la intrare. Un vecin a anunţat poliţia, care a venit de urgenţă. M-am certat şi cu ei. I-am jignit. Ştiam că sunt minor şi nu prea au ce să-mi facă gaborii. Aşa credeam eu. M-a ars unul cu pulanul de nu m-am văzut. Mamă ce bătaie mi-a dat. N-am s-o uit niciodată” – spune Robert pipăindu-şi instinctiv spatele, parcă încă l-ar mai durea loviturile de baston de cauciuc primite atunci.
A treia oară când a dat ochii cu poliţia, a fost mai rău. La un control în trafic, el era într-un taximetru cu mai mulţi băieţi, s-au găsit asupra lor substanţe interzise. A scăpat doar pentru că era minor. Dar a trebuit să treacă pe la spital, pe la „Obregia”. Nu vrea să vorbească prea mult despre acea perioadă. Dar spune răspicat că nu s-a drogat niciodată. De băut, da. Dar de drogat, nu!
Ce a moştenit, totuşi, Robert
Când a împlinit 18 ani, a fost dus de mama lui la un notar, în Bucureşti, unde a semnat nişte acte. Se vindea o casă. Casa bunicilor, a înţeles el atunci. Iar lui îi revenea, din tranzacţie, două treimi. Despre acel moment, Robert ne-a declarat: „Am văzut clar suma cu care s-a vândut casa: 174.000 de euro. Din care mie, aşa scrie în contract, îmi reveneau două treimi. Nu am primit nici în ziua de azi nici un ban de la mama. Mi-a spus, de altfel, că n-o să-mi dea nimic. Că o să prăpădesc banii şi de-aia îi ţine ea. Atunci m-am enervat. La câteva zile după ce am semnat la notar, am căutat prin casă la sertarul cu documente de familie. Şi am găsit un act de vânzare-cumpărare, cu ştampila unui notar de la Timişoara. Deci, se vânduse casa din Timişoara, nu cea din Arad, în care crescusem la bunici. M-am urcat în tren şi am plecat la Timişoara. L-am căutat pe notar şi l-am găsit. M-a pus să aştept. Până la urmă, mi-a dat un contract, semnat şi de mine, în care scrie că am de primit 54.000 de euro, reprezentând două treimi din suma de vânzare a casei din Timişoara. Dacă vom face socoteala, veţi vedea că două treimi din 174.000 nu fac, în nici un caz, 54.000. De aceea vreau acum să mă lămuresc şi eu cu moştenirea asta de la tata, din care, oricum, aşa cum am spus, nu am văzut niciun ban, deşi sunt major şi am tot dreptul să-mi primesc partea şi s-o administrez aşa cum cred eu de cuviinţă.”
Dar despre casele care sunt în discuţie, căci sunt cel puţin două, una la Arad şi una la Timişoara, despre posibile alte bunuri lăsate de tatăl şi bunicii lui Robert moştenire, despre un până acum necunoscut tutore, numit de tatăl său, pe care băiatul l-a avut până la vârsta majoratului, dar şi despre o poliţă de asigurare de viaţă a tatălui său, în episodul următor.