Înscrierile în programul Start-Up Nation, Pilonul II – Diaspora au fost prelungite până la începutul lunii octombrie. Proiectul se adresează românilor din Diaspora ce vor să deschidă o afacere în România. Potrivit unui comunicat al PNL Diaspora, acesta a avut un rol activ și o contribuție majoră în atragerea de firme aplicante, iar astfel numărul lor s-a dublat în ultima perioadă.
PNL Diaspora, organizație condusă de Rareș Bogdan a avut o contribuție majoră în atragerea de firme aplicante pentru programul „Pilonul 2- Diaspora Start Up Nation”, după cum se arată într-un comunicat emis.
Acțiunile au fost întețite mai ales în ultimele două săptămâni, astfel încât numărul firmelor înscrise în program să fie cât mai mare.
PNL Diaspora a reușit să duble numărul înscrierilor în program
Potrivit PNL Diaspora, organizația a reușit să dubleze numărul aplicărilor în program, asta după ce în urmă cu două săptămâni erau înscriși doar 700 de aplicanți, iar acum numărul lor a ajuns la 1.648.
Aceste firme sunt deschise de oameni de afaceri din Diaspora ce sunt deciși să pornească afaceri în România, pe baza experienței acumulate peste hotare.
Totodată, prin demersurile făcute de PNL Diaspora la nivelul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, perioada de înscriere a fost prelungită, pentru a da posibilitatea firmelor să aplice în număr cât mai mare.
„Reamintim că Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat vineri lista cu aplicanții la Pilonul II-Diaspora, ordonați după punctaj, în urma evaluării automate, pentru granturile de la stat de maximum 200.000 de lei fiecare.
Inițial, Guvernul alocase doar 20,031 milioane de lei credite bugetare pentru Diaspora, iar ulterior bugetul a fost suplimentat cu credite de angajament până la un plafon bugetar de 200 milioane de lei la Pilonul II”, se arată în comunicatul transmis.
La finalul încheierii etapei de înscriere, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, a transmis un mesaj, precizând că „împreună putem dezvolta un mediu antreprenorial competitiv și prosper”.
Start-Up Nation, Pilonul II - Diaspora, dedicat românilor din străinătate
Proiectul se adresează românilor din Diaspora care vor să deschidă o afacere în România. Suma disponibilă este de 200.000 de lei, adică 40.000 de euro per aplicant. Pentru a beneficia de toată suma, firmele înscrise în program vor crea două locuri de muncă, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.