Meteorologii au emis o informare meteo, valabilă până joi seara, de ploi însemnate cantitativ, temperaturi scăzute și intensificări ale vântului. Totodată, ANM a anunțat și ninsori în zonele de munte.
Potrivit Agerpres, în intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40-50 de litri/metrul pătrat. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marți (4 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spații restrânse și pentru scurt timp sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureș, în nordul și estul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor și va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice și la munte, unde la rafală se vor depăși 50-60 kilometri/oră, iar pe crestele montane va sufla tare.
Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice și în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (5 octombrie) și joi (6 octombrie), vremea va fi deosebit de rece.