Cătălina Ponor și Larisa Iordache s-au CALIFICAT în finalele Campionatului European. Alte două gimnaste „tricolore” vor lupta pentru medalii

Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Olivia Cîmpian și Ioana Crișan s-au calificat, joi, în finalele de la bârnă, sol și individual compus, din cadrul Campionatului European.

Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Olivia Cîmpian și Ioana Crișan au obținut, joi, calificarea în finalele de la bârnă, sol și individual compus și vor lupta pentru medaliile puse în joc la Campionatul European de gimnastică, găzduit de Cluj-Napoca. Ponor a terminat calificările la sol pe locul al 4-lea, cu 13,566 puncte, iar la bârnă a adunat 14,066 puncte, clasându-se pe poziția a 4-a.

Larisa Iordache merge în finala de la bârnă, de pe prima poziție, după ce a fost notată cu 14,566. În schimb, gimnasta a ratat șansa calificării în ultimul act de la paralele, pentru că a terminat pe poziția a 11-a, cu 13,833.

Olivia Cîmpian și Ioana Crișan vor evolua în finala d ela individual compus. Prima sportivă a terminat calificările pe poziția a 26-a (50,481 puncte), iar cea de-a doua a încheiat pe locul 29, cu 50,199 de puncte.