Cătălina Ponor, tripla campioană olimpică la Atena, a revenit la vârsta de 27 de ani în lotul „tricolor” pentru JO de la Rio 2016.
Gimnasta a vorbit, astăzi, despre motivele care au determinat-o să se întoarcă în sala de antrenament, în cadrul emisiunii „Lumea gimnasticii”, de la Digi Sport.
Românca, a fost inclusă în naționala României și pentru Campionatele Mondiale de la Glasgow, ce vor debuta pe 23 octombrie.
„Iubesc gimnastica și o fac cu plăcere. Mi-a fost dor să intru în sală, să fiu cu fetele, cu antrenorii. Ei reprezintă a doua mea familie și când sunt în sală mă simt ca acasă.
Pentru mine este foarte greu acum pentru că ştiu că aşteptările sunt mari. Trebuie să muncesc mult pentru a obţine ceva aproape de ceea ce am făcut înainte. Mă duc să-mi spun ultimul cuvânt în gimnastică și să sperăm că va fi cu o medalie, ajutând echipa” a declarat Cătălina Ponor, gimnastă care are în palmares cinci medalii olimpice.