Cu puțin timp înainte de ora 7:00 primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență acuzând dureri în piept.
Probleme de sănătate pentru Cătălin Cherecheș. Cadrele medicale l-au supus de urgență investigațiilor amănunțite pentru a elimina suspiciunea unui infarct. Analizele făcute de medici sunt în parametri normali, dar se pare că edilul se află și la ora actuală sub atenta supraveghere a medicilor.
Cătălin Cherecheș, suspect de preinfarct
De menționat este faptul că primarul Cătălin Cherecheș ar fi trebuit să se prezinte în fața magistraților de la Curtea de Apel Cluj pentru a afla sentința definitivă în dosarul în care a primit pe fond 5 ani cu executare. Sentință dată de Tribunalul din Maramureș.
La ieșirea din Baia Mare i s-a facut rău, în sensul că nu poate respira. Îl tine ceva în piept, moment la care s-au întors la spitalul Din Baia Mare unde s-a constat că a făcut infarct. Pe de altă parte, presa locală suține că nu ar fi vorba de o problemă medicală gravă. De fapt, Chereches s-ar fi folosit de acest pretext pentru a nu mai ajunge în fața magistraților.
Cătălin Cherecheş, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, decizia nefiind una definitivă. De asemenea, edilului i s-a interzis să mai ocupe funcția de primar. Totodată, Cherches nu mia poate deține funcții publice care să implice exercițiul autorității de stat.
Cherecheș, acuzat pentru mită în formă continuată
Potrivit primei sentințe, din cei cinci ani de închisoare pe care trebuie să-i execute Cherecheș, i se va scădea o perioadă de câteva luni. Perioadă pe care a petrecut-o în arest, în anul 2016. Totodată, instanța a dispus menținerea sechestrului instituit de DNA. Printre bunurile confiscate se află mai multe terenuri și un autoturism de lux marca Porsche Cayenne. Judecătoriii au decis confiscarea a 65.000 de lei și 5.000 de euro.
Potrivit soției, Cătălin Cherecheș s-ar fi intors din drum acuzând dureri severe în zona toracică, motiv pentru care au decis să se prezinte la spital pentru primi îngrijirile necesare, potrivit România TV.