Don Juan-ul showbizului, faimosul Cătălin Cazacu de la Exatlon, a ținut prima pagină a ziarelor din cu totul alte motive decât și-ar fi dorit. Frumoasele showbizului au căzut una după alta în mrejele timișoreanului și au fost rapid dezamăgite, susțin ele, de faptul că nu au putut să îl facă „băiat de casă”. Ultimul scandal în care a fost implicat, cel în care s-a dovedit că a avut o relație cu Brigitte, soția lui Ilie Năstase, în timpul căsniciei ei, a picat groaznic pentru Cazacu, el fi ind la început de relație cu o prezentatoare de la Kanal D.
- EVZ: Te-ai schimbat de când ai început să apari la TV?
- Cătălin Cazacu: Aș spune că nu m-a schimbat în vreun fel celebritatea. De foarte multe ori m-am gândit la acest lucru, m-am gândit că este o “capcană” și că va trebui să fac eforturi mari să nu cad în ea. Îmi dau seama că nu stă în natură mea să mă schimb, eu sunt același om și în față camerei de luat vederi, dar și în spatele acesteia. Singur sau înconjurat de oameni, sunt același Cătălin Cazacu. Uite, și când vin oamenii și vor să facă poze cu mine, eu încă am tendința să iau aparatul foto și să le fac eu lor poze. Există și reversal medaliei, usturător uneori; sunt anumite persoane care își dau cu presupusul despre tine, iar tu nu ai ce să faci în această situație decât să zâmbești în continuare.
- Acum ai o relație asumată cu Ilinca Obădescu. Cum v-ați cunoscut și care sunt punctele voastre comune?
- Sunt într-o perioadă foarte frumoasă a vieții mele. Nu aș vrea să întru în detalii. Ne dorim să ne trăim povestea de dragoste departe de ochii lumii.
- Nici cu Claudia Pavel nu s-a concretizat nimic, deși păreați foarte porniți la drum, împreună. A fost doar un miraj de Dominicană?
- Suntem buni prieteni! Acolo, în Republica Dominicană ne-am apropiat și am povestit foarte multe lucruri. Am rămas prieten cu toți foștii concurenți de la Exatlon. Consider că prietenii sunt cea mai mare avere pe care o poate avea un om.
- Ai abandonat sportul pentru tv?
- Nu am abandonat sportul și nu o voi face niciodată! Motociclismul este cel care m-a scos în evidență și a făcut din mine ceea ce sunt astăzi. Ceea ce fac acum, în rolul de gazdă a emisiunii “Cash Taxi” de la Kanal D care va debuta luni, la ora 22:30, este o nouă filă din viață mea și îmi doresc să fiu cât mai bun în ceea ce fac. Că și în sport, îmi voi da toată silința pentru a face performanță și în TV.
De la pilot de curse, la șofer de taxi
}ncepand din 30 iulie, de la ora 22:30, telespectatorii vor avea parte în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 22:30, de o călătorie inedită, alături de cel mai simpatic și curios taximetrist: Cătălin Cazacu.
Acesta își va duce la destinație călătorii și, mai mult, îi va premia cu sume consistente, în funcție de cum vor răspunde unor întrebări, care de care mai interesante. Pasagerii decid dacă intră sau nu în joc și, odată cursa începută, vor avea la dispozitie 30 de secunde pentru a răspunde la fiecare întrebare.
Concursul se va complica dacă timișoreanul decide să își folosească și talentul de pilot de curse moto, talent care i-a adus multe titluri importante. Despre performanța lui în motociclism, ne povestește chiar el:
EVZ: Cătălin, te-ai făcut remarcat ca sportiv. Ce performanțe ai avut?
Cătălin Cazacu: Aș începe să le enumăr acum și aș termina, probabil, mâine. Am peste 400 de cupe acasă, ceea ce se traduce în peste 400 de podiumuri. Am fost campion național, am câștigat foarte multe premii, dar cea mai notabilă performanță în domeniul meu este aceea că am fost pilot la Campionatul Mondial.
- Care sunt preferații tăi în sportul pe două roți?
- M-am regăsit tot timpul în tipologia lui Valentino Rossi, și nu spun că am învățat de la el, dar am mai tras cu ochiul din când în când...
- Povestește-mi câte ceva din culisele emisiunii tale. Cum decurg zilele de filmare?
- Niciodată nu știu cine va deschide portiera mașinii de la “Cash Taxi”. Am întâlnit atât de mulți oameni minunați și de fiecare dată când acești concurenți coboară din mașină, eu rămân cu ceva frumos de la fiecare. Indiferent că părăsesc taxiul cu mulți bani sau mai puțini, ei pleacă zâmbind și este foarte important pentru mine. Prima ediție care va putea fi urmărită luni, 30 iulie, la ora 22:30, la Kanal D, am filmat-o la mare, la Constanța. Cea mai lungă cursa de taxi pe care am avut-o în acea zi a fost de la Cazino și până în port. Oamenii au fost foarte faini, foarte degajați, mai mult nu prea voiau să se dea jos din mașină la finalul cursei.