După ce a fost diagnosticat de medici cu insomnie, designerul a ajuns dependent de somnifere şi nu poate dormi mai mult de şase ore pe noapte, potrivit Libertatea.
Cătălin Botezatu a recunoscut că nu poate dormi şi nu se poate odihni fără somnifere. "Nu pot dormi fără somnifere. Am ajuns să fiu dependent de ele. Iau Frontil, pentru că e mai uşor. Şi nu doresc să apelez la ceva mai puternic. Am multe de făcut. Sunt foarte stresat şi agitat. Adorm foarte greu. Nu reuşesc să adorm mai devreme de ora două sau trei dimineaţa, iar mai mult de 5-6 ore pe noapte nu pot sta în pat, chiar dacă iau pilule", a declarat vedeta. El a mai mărturisit că nu se putea odihni nici când pleca în vacanţe. "Cred că funcţiona autosugestia, ştiam că nu pot dormi pentru că nu aveam pastilele la mine. Mă chinuiam să adorm, dar nu reuşeam", a spus Botezatu. În perioada în care a participat la show-ul "Dansez pentru tine", designerul a luat multe medicamente din cauză că s-a accidentat. El a declarat că a făcut "injecţii şi infiltraţii şi am mâncat calmante pe pâine".