Cătălin Bordea a povestit ce a făcut după înmormântarea mamei sale. Comediantul a spus că era în stare de șoc, dar că a fost nevoit să se adune și să treacă peste.
Mama lui Cătălin Bordea a murit la doar 55 de ani din cauza unei boli grave, iar comediantul a fost nevoit să se ocupe singur de înmormântare. Acesta a declarat că a suferit foarte mult și că a trecut prin clipe îngrozitoare, dar că a fost nevoit să fie puternic.
Bordea a povestit că la câteva ore după înmormântare a urcat pe scenă și a spus glume. El a declarat că era șocat de cele întâmplate, dar că a găsit putere să ducă la bun sfârșit show-ul de stand up.
Cătălin Bordea, pe scenă după înmormântarea mamei sale
„Eu am făcut înmormântarea (n.r. mamei), am venit în București în seara aia și am făcut show la club. Am vrut să văd dacă pot să o fac. În drumul către Iași, de acolo am venit cu avionul, mă gândeam la glume, ce a spus fiecare.
E un mecanism de autoapărare. Eram și în stare de șoc, aveam nevoie de asta. Am dus tot show-ul, bineînțeles, nu într-o stare atât de energică, dar am făcut-o”, a mărturisit Cătălin Bordea, la Xtra Night Show.
Cătălin Bordea dezamăgit de tatăl său
Comediantul a spus că singurul absent de la înmormântare a fost chiar tatăl lui. Cu toate astea, el a fost impresionat de soțul mamei sale care a plâns non stop și care a iubit-o foarte mult. Bordea regretă că mama sa nu și-a putut continua povestea de dragoste cu noul partener.
Mama comediantului își găsise marea iubire
„A venit toată lumea la înmormântare. Au venit 150 de oameni, din satele pe lângă. A venit soțul ei, m-a impresionat omul ăla. A plâns încontinuu. Toată viața a căutat iubirea, iar la finalul vieții, a găsit pe cineva care nu a fost genul ei, dar a iubit-o cel mai mult. Nu a venit (n.r. tatăl lui), nici nu l-am chemat. Sigur a aflat, dar nu a dat niciun semn”, a mai spus Cătălin Bordea.