Guvernul a adoptat în ședința de astăzi hotărârea pentru aprobarea cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, pentru anul 2017.
Cota pentru anul viitor a fost stabilită în conformitate cu recomandările Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), la valoarea de 8,3%, astfel încât să nu aibă impact negativ în factura consumatorilor finali.
Astfel, potrivit actului normativ adoptat în ședința de Guvern, în anul 2017 va fi tranzacționat același număr de certificate verzi ca în 2016, valoarea subvenției rămânând neschimbată, iar impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică se menţine constant la nivelul celui din anul 2016, respectiv de 42 lei/MWh.
În anul 2016, această cotă a fost stabilită la 12,15%, însă menținerea acesteia și pentru anul viitor ar fi condus la o creștere a impactului certificatelor verzi în factura consumatorilor finali cu 17 lei/MWh, reprezentând aproximativ 5%.
Actul normativ a fost supus analizei de Consiliul Concurenţei şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, obţinând punct de vedere favorabil.
Precizăm că această Hotărâre de Guvern va produce efecte numai până la aprobarea de către noul Guvern a proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, proiect pentru care s-a obţinut Decizia Comisiei Europene de aprobare a modificărilor propuse pentru schema de sprijin a fost transmisă autorităților Române.
La data de 16 decembrie, Comisia Europeană a adoptat decizia de autorizare a modificărilor aduse schemei de sprijin prin certificate verzi pentru pentru producția de energie din surse regenerabile, apreciind amendamentele aduse ca fiind în concordanță cu regulile Comisiei privind ajutorul de stat.
Odată cu aprobarea Comisiei au fost îndeplinite toate condițiile legale pentru realizarea reformei în domeniul energiei regenerabile. Astfel, proiectul de modificare și completare a Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie întrunește toate condițiile legale pentru a fi promovat. Această reformă reprezintă o soluție de echilibru în ceea ce privește mecanismul de promovare a producției de energie regenerabilă.