Tenismena cehă Petra Kvitova (locul 11 WTA) a fost atacată, ieri, în propria casă, cu un cuțit de un hoț, și a suferit răni la mâna stângă. Acum, dubla campionaă la Wimbledon, va lipsi cel puțin trei luni din circuit.
Petra Kvitova, medaliată cu bronz la Jo de la Rio, a suferit o operația la mâna stângă (cea cu care și joacă), și are nevoie de o pauză de refacere de trei luni. Kvitova a suferit răni la toate cele cinci degete şi la două terminaţii nervoase de la mâna stângă, a anunțat Karel Tejkal, purtătorul de cuvânt al sportivei. Jucătoarea din Cehia s-a luptat cu hoţul care a pătruns prin efracţie, marţi, în casa ei din estul Cehiei.
„Petra nu are voie să-şi suprasolicite tendoanele pentru cel puţin trei luni. Rana a fost serioasă, dar chirurgul a spus că e tânără şi sănătoasă şi nu există niciun motiv pentru care să nu revină la tenis”, a declarat Karel Tejkal, citat de AFP.