Suma de care va avea nevoie Guvernul pentru a plăti alocațiile dublate, în anul 2022, va fi de 14 miliarde de lei.
Impactul bugetar pe care îl implică majorarea alocațiilor cu 20%, începând cu luna septembrie, va fi în acest an de 500 de milioane de lei, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Potrivit spuselor sale, până la finalul anului 2022, suma va ajunge la 14 miliarde de lei.
„Impactul bugetar în estimarea pe care am făcut-o este de 500 de milioane de lei pentru perioada de până la sfârşitul anului. Anul viitor se adaugă sumelor în plată încă 3 miliarde de lei, vorbesc de 2021, iar în 2022 încă 2,8 miliarde de lei. Practic, la sfârşitul anului 2022, vom ajunge la 14 miliarde de lei în plată pentru alocaţiile din România”, a spus ministrul.
Violeta Alexandru a precizat că va discuta cu membrii Consiliului Economic şi Social şi cu cei ai Consiliului Legislativ pentru a obţine avizele necesare care trebuie să însoţească acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă.
„Prezentarea de astăzi (din şedinţa de Guvern - n. r.) a fost făcută în primă lectură, urmând ca în cursul zilei de mâine să mă ocup personal pentru a discuta atât în Consiliul Economic şi Social, cât şi în Consiliul Legislativ, astfel încât vineri să am toate aceste avize gata şi să putem aproba forma finală, în funcţie de ce recomandări vor avea Consiliul Economic şi Consiliul Legislativ, după caz”, a mai precizat ministrul.
Violeta Alexandru a precizat că speră ca proiectul de Ordonanță de Urgență care va permite majorarea alocațiilor în mai multe etape, să nu fie picat în Parlament, așa cum s-a mai întâmplat.
„Sunt convinsă că şi Parlamentul are aceeaşi optică, sunt convinsă că vom găsi susţinere în vederea creşterii alocaţiilor, pentru că acestea trebuie crescute, şi sunt convinsă că ne dăm seama, indiferent de unde suntem, unde lucrăm, în Executiv sau în Parlament în acest moment”, a precizat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a mai spus că pleacă de la premisa că toată lumea înțelege ce poate suporta bugetul în legătură cu creșterea alocațiilor pentru copii și apelează la responsabilitatea tuturor politicienilor care știu că, indiferent de declarații și promisiuni, trebui să știe că fără bani la buget, măsura este imposibil de susținut.
„…dacă sunt necesare argumente în faţa parlamentarilor care ar lua în considerare o decizie de respingere le voi oferi atât eu, cât şi ministrul Finanţelor, care a fundamentat această creştere", a adăugat ea.