Cât timp suntem dispuşi să pierdem pe drum până la serviciu

Dacă pentru europeni şi americani timpul este mai preţios decât banii, nu acelaşi lucru se poate spune despre ruşi şi japonezi.

Aceştia din urmă preferă să îşi cumpere o casă în suburbii sau în afara oraşului, însă mult mai ieftină decât locuinţele situate central.

Locuitorii Moscovei sunt dispuşi să piardă trei ore pe zi pe drumul dus-întors de la serviciu, iar japonezii acceptă să petreacă şi patru ore pe drum, arată un studiu realizat de agenţia imobiliară Gordon Rock, în colaborare cu compania imobiliară din Rusia "Voljskie daci" (în traducere "Vilele de pe Volga").

În schimb, europenii şi americanii se străduiesc să nu stea mai mult de o oră în trafic pentru a ajunge la locul de muncă, apoi acasă. Nemţii însă sunt dispuşi să petreacă pe drum până la o oră şi jumătate, însă nu ca să economisească, ci pentru confortul şi liniştea pe care o au la marginea oraşului.

Navetiştii, o cincime din angajaţii moscoviţi

În fiecare dimineaţă, circa 2,5 milioane de persoane vin în capitala Rusiei, pentru serviciul lor, iar seara părăsesc oraşul. Aceştia reprezintă aproximativ 20% dintre toţi angajaţii din Moscova, arată studiul Gordon Rock.

Numărul navetiştilor creşte an de an, datorită faptului că oamenii găsesc mult mai greu un job în oraşele mici, iar salariul în Capitală este de trei ori mai mare decât în provincie.

Principalul motiv pentru care ruşii părăsesc Moscova este preţul locuinţelor. De exemplu, un apartament nou situat la o distanţă de 10 km de Moscova are un preţ cu 30% mai mic decât unul similar în Capitală. În oraşele situate la peste 30 km de Moscova locuinţele sunt cel puţin de două ori mai ieftine.

Cât costă casele în Japonia

Preţurile foarte mari la casele din oraşele mari nu permit oricărui japonez să-şi ia o locuinţă în apropiere de serviciu. Spre exemplu, locuinţele din Tokio se vând cu un preţ mediu de 7.000 de dolari metrul pătrat. În oraşele mai mici metrul pătrat costă 6.000 de dolari.

Din acest motiv, japonezii cu un nivel de trai mediu preferă să locuiască în case din afara oraşelor, unde preţurile sunt cu o treime mai ieftine, iar în unele cazuri ajug să coste chiar de două ori mai puţin. Infrastructura îi ajută pe japonezi: ei se pot deplasa la serviciu cu trenul cu o viteză de 300 km/oră.

Nemţii preferă aerul curat

În Europa, lucrurile sunt mult mai bine puse la punct, spun specialiştii Gordon Rock. Reţeaua de transport este eficientă, iar populaţia este răspândită proporţional atât în oraşele mari, cât şi la periferii şi în afara urbei. De exemplu, locuitorii Germaniei ar putea locui la o distanţă de 100 km de locul de muncă, fiind nevoiţi să piardă pe drum câte o oră şi jumătate pe zi.

O locuinţă în Berlin costă cu numai 10-15% mai mult decât cele din oraşele situate la o distanţă de 60-100 km. Datorită uneia dintre cele mai bune infrastructuri rutiere din lume, 30-40% dintre angajaţii din Berlin fac naveta în fiecare zi.

Voi cât timp faceţi până la locul de muncă?