Un milion de euro la sector şi două-trei la Capitală, atât se estimează că va costa campania electorală de la vară. Candidatul contribuie cu 30%.

Să fie charismatic, harnic, să nu se gândească la ciolan şi, mai ales, să întrunească cele mai multe intenţ ii de vot în sondaje. Sunt calităţ ile esenţiale ale candidatului la primărie. Pentru „zestrea“ asta, partidele sunt gata să cheltuiască, oficial, sume ce ajung la câteva sute de mii de euro pentru alegerea unui primar de sector şi un milion de euro pentru fotoliul de la Capitală. Neoficial, sumele ce includ banii negri de campanie pot ajunge la cel puţin un milion de euro pentru un sector şi două-trei milioane de euro la Capitală. Contribuţ ia candidatului, deşi interzisă de lege, se învârte în jurul a 30%, indiferent de postul vânat.

Miză mare, cheltuieli „mici“

Câştigarea Capitalei este o miză mare pentru orice partid. Importanţa mizei şi specificul vieţii în cel mai mare oraş al ţării sporesc costurile campaniei electorale la cote de neimaginat în alte oraşe. Analiştii politici recunosc că votul costă mai puţin în provincie faţă de preţul pe care trebuie să-l plăteşti ca să-i câştigi pe bucureşteni, dar, dacă judecăm fie şi numai după bugetul Capitalei, merită să cheltuieşti câteva milioane de euro în campanie ca să ajungi să învârţi, cum vrei tu, bugete de câteva miliarde de euro anual. Ca să nu mai punem la socoteală că, de la Capitală, poţi să ajungi, cândva, chiar la Cotroceni.

Că preţul plătit, ca să devii „tătucul“ Bucureştilor, e mare nu neagă nici politicienii. Însă ei se feresc să declare pe faţă sumele pe care le pun la bătaie ca să-şi vadă candidatul învingător. Două sunt motivele, spune Adrian Moraru, de la Institutul pentru Politici Publice (IPP): „Pudoarea şi birocraţ ia determină partidele să apeleze la bani negri - nu vor să declare prea mulţi bani pentru că, de multe ori, procesul declarării sumelor e birocratic. În plus, într-o ţară în care populaţia e săracă, nu dă bine să spui că arunci cu milioanele pentru alegeri“.

Sume modeste, după buget

Oficiali PD, care ţin să nu fie citaţi, avansează sume timide: 100.000 de euro pentru o primărie de sector, un milion de euro pentru Capitală. Sumele nu depăş esc plafoanele maxime admise de legea finanţării partidelor, care spune că pentru postul de primar general nu e legal să cheltuieşti mai mult de 1,3 milioane de euro, iar pentru cel de primar de sector - un sfert din suma de la Capitală.

„De la 300.000 de euro, până la cât are partidul. Da, în 2004 s-a cheltuit mult, dar partidul avea bani. Acum nu mai e la fel“, plânge Marian Vanghelie de mila PSDiş tilor. Şi Cosmin Guşă oferă o perspectivă cuminte: „Intenţionez să adun cel puţin câteva sute de mii de euro. Peste 500.000. Cine zice de milioane de euro, trebuie să le şi aibă. PDL o să trebuiască, într-adevă r, să cheltuiască mai mulţi bani, pentru că are probleme“. Vasile Blaga, secretarul general al PD, spune că suma cheltuită în campanie se decide ca într-o familie: „Depinde ce îţi poţi permite. Nu poţi să cheltui ce nu ai“. Blaga susţine chiar că, spre deosebire de anii trecuţi, „campaniile sunt tot mai ieftine, pentru că nu ne mai costă spoturile TV“.

În plus, secretarul PD e convins că situaţia din 2004 se va repeta şi în 2008. „Comparativ cu alţi candidaţi, în 2004, noi am cheltuit foarte puţin la Bucureşti“. Atunci, garnitura de candidaţi ai Alianţei D.A. era purtată de valul de simpatie pentru Băsescu, lucru ce nu se mai poate spune astăzi cu Videanu. Cu cât vii de acasă?

Care să fie contribuţia candiatului? Cam 30%, zic voci din aproape toate partidele. Oficial nu există „banii candidatului“, explică Adrian Moraru. Pentru că legea nu te lasă să vii cu bani de acasă ca să te alegi. „Aşa ar putea să vină orice miliardar să pună banul pe masă şi să devină primar“, crede candidatul Guşă, care, totuşi, a cheltuit 30.000 de dolari din contul propriu ca să afle „ce cred bucureştenii că trebuie făcut în oraş. Dar e o cercetare, nu le spun să voteze cu Guşă. Nu e campanie electorală“.

Nici Vasile Gherasim, fost primar PSD al sectorului 1, nu recunoaşte practica: „Nu există «partea candidatului», eu când am candidat, nu am dat niciun ban. E adevărat că am fost obligat să fac rost de cele mai ieftine oferte de tipărituri etc.“ „Poate la partidele mai mici, care n-au bani, dar la noi, la PSD, nu s-a impus aşa ceva. Se discută... Dacă are şi candidatul, dă cât are...“, dezvăluie Marian Vanghelie, aspirant la fotoliul de primar general din partea PSD. Cât e el dispus să cheltuiască pentru a deveni alesul bucureştenilor? „Păi, de la 300.000 în sus... cât o să am, fără număr cum se zice!“.

Facă-se voia alegătorului

Dacă judecăm după practica bine cunoscută a cumpărării locurilor pe listele de consilieri, n-ar fi motiv de îndoială că şi candidaţ ilor l-a primărie li se cer contribuţ ii personale. În 2004, un loc pe listele de consilieri se cumpăra cu sume cuprinse între 1.500 şi 10.000 de euro.

Vasile Blaga spune un „nu“ hotărât: „La noi, în PD, niciodată nu am făcut asta. Desigur, candidatul face şi el parte dintr-o echipă, se ocupă şi el de strângerea fondurilor şi încearcă să găsească cei mai buni vectori...“ „Depinde ce doresc alegătorii, dacă vor să schimbe primarul, nu contează cât va cheltui acesta ca să se realeagă, pentru că va fi inutil“, consideră analistul politic Claudiu Săftoiu, de la Capital Promotion.

La fel gândeşte Vanghelie: „Ăştia de la PD o să cheltuiască şi cinci milioane de euro, că au de unde... ca să fie siguri că nu pierd Capitala!“. Chiar dacă nu recunosc oficial, toţi ştiu că azi, ca să conduci un oraş ca Bucureştiul, te costă. „Cred că la sector cheltuielile cu campania vor fi de cel puţin un milion de euro, iar la Capitală - de două-trei milioane de euro“, conchide Cristian Pârvulescu de la Pro Democraţia.

PORTRET-ROBOT

Candidatul ideal: să fie bun şi cu un pic de „guşă“ Ce i se cere, totuşi, candidatului? „În primul rând, să aibă o mare putere de comunicare - charismă. Apoi, o pregătire tangentă cu problematica oraşului - ori inginer, ca să dărâmi munţii, ori sociolog, ca să te ocupi de asistenţa socială. Candidaţii doctori sau profesori sau dovedit alegeri proaste. Şi, nu în ultimul rând, să muncească de dimineaţa până seara, fără să se gândească la ciolan“, descrie Gherasim portretul-robot al candidatului. El spune că, dacă partidul îşi alege candidatul strict pe criteriul financiar, este o alegere proastă, pentru că pierde şi banii candidatului, şi pe cei ai partidului. „Orice candidat, ca să fie cu şanse, ar trebui să aibă cel puţin calităţile lui Cozmin Guşă“, punctează fără modestie candidatul Guşă. „Să fie integru, hotărât, să aibă un program clar de dezvoltare a oraşului şi un bun gospodar“, zice şi Vasile Blaga, care spune că PD-ul se chinuieşte acum să-l aleagă din zece astfel de buni gospodari pe viitorul primar al Capitalei. „Candidatul e ales după un sondaj - care arată notorietatea şi intenţia de vot. Uneori, intervine şi bătălia internă, sau orgoliile personale, şi sunt alese personaje compromise, care urmează să fie scoase din viaţa politică sau din partid. Bonitatea financiară a candidatului contează în foarte mare măsură, dar nu e cazul Bucureştiului“, explică şi Cristian Pârvulescu, preşedinte Pro Democraţia. „Contează să-l vrea organizaţia, că altfel, dacă impui unul de la centru, se supără oamenii şi nu-ţi mai muncesc“, consideră Vanghelie. „Pentru partid, candidatul valoros e cel care aduce votul“, conchide Săftoiu.

MERCURIAL DE CAMPANIE

Pe ce se duc banii

Cheltuielile sunt mari, admit unanim analiştii. Singurii care le minimalizează par a fi politicienii. „Din cercetările noastre au rezultat discrepanţe mari între fondurile cheltuite şi cele declarate de partide. De exemplu, fondurile cheltuite pe publicitate depăşesc cu mult dona- ţiile“, spune Pârvulescu.

El spune că şi campaniile din România se aliniază tendinţelor mondiale: „În 2004, cheltuielile cu publicitatea stradală şi în presa scrisă au reprezentat 20%-30% din totalul cheltuielilor de campanie“. La asta se adaugă banii daţi pe logistică (cel puţin 50% din total) şi sumele pentru consultanţii politici. Claudiu Săftoiu ţine să infirme zvonurile conform cărora plata consultanţilor îi cocoşează pe politicieni. „Se vorbeşte că se plăteşte mai mult consultanţa decât campania întreagă, ceea ce nu e adevărat. Ea reprezintă 10% din efortul total de campanie“, spune Săftoiu, care susţine că sumele vehiculate în anii anteriori, de milioane de euro plătite consultanţilor străini, nu sunt justificate, de vreme ce succesul unui candidat stă în echipă şi nu neapărat în consilier.

Învârteli

Modalităţile de eludare a legii sunt multe şi nu le-au inventat românii, spune Moraru. De exemplu, firma care produce borduri plăteşte spaţiu publicitar la un ziar în care apare figura unui candidat. Ziarul nu stă să analizeze de ce bordura arată ca un om politic, atâta vreme cât banul intră în cont. La fel procedează şi Curtea de Conturi. „Dacă partidul declară nişte sume, Curtea de Conturi trebuie să-l creadă pe cuvânt, deoarece nu are posibilitatea de a verifica şi la agenţii economici, ziare, tipografii dacă sumele declarate de partid se regăsesc“, explică Adrian Moraru.

„Nu există aşa ceva, că te leagă. Ăştia vorbesc din filme, nu de la noi“, dezminte Vanghelie practicile, admiţând totuşi că orice partid beneficiază de donaţii necontabilizate.

„Asta e o practică universală, numai că, în ţările în care mecanismele de control sunt mai puternice, procentul banilor negri e mai mic. În România, banii negri sunt cam 50% din totalul cheltuielilor de campanie“, avansează Moraru de la IPP. Pârvulescu, de la Pro Democraţia, crede că procentul e şi mai mare.

Răsplata donatorilor

„Într-o vreme, imediat cum câştiga un candidat alegerile, firmele se înfiinţau imediat la primărie şi primeau contracte cu statul“, recunoaşte Claudiu Săftoiu. Vasile Gherasim consideră că firmele care donează bani în campanii au dreptul moral să ceară recompense după ce-şi văd candidatul ales: „Ca să-ţi dai seama ce firme au fost în spatele primarului ales, e de-ajuns să faci o radiografie a bugetului. Dacă a alocat bani mulţi pentru străzi şi trotuare, e clar că are obligaţii către firmele de construcţii“.

Ce face primarul pentru firmele care l-au sprijinit în campanie? „Nimic. Mie mi-a spus un patron care ne-a sprijinit că ne dă fără nicio pretenţie, numai să ştie că se vor aplica legile corect“, conchide cu inocenţă viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu.

CE SPUNE LEGEA Sponsorizările, interzise

Legea nr. 334/2006, a finanţării partidelor politice, spune că singurele surse de venit ale unei formaţiuni politice sunt: cotizaţiile membrilor, alocaţiile bugetare (în funcţie de numărul aleşilor) şi donaţiile. Donaţii pot fi de maximum 200 de salarii minime brute pe economie de la persoane fizice şi 500 de salarii minime brute pe economie de la persoane juridice. Cheltuielile cu campania electorală se pot face în următoarele limite: 10.000 de salarii de bază minime brute pe ţară, pentru fiecare candidat la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti; 2.500 de salarii de bază minime brute pe ţară, pentru fiecare candidat la funcţia de primar al unui sector al municipiului Bucureşti ori al unui municipiu sau oraş. Aceleaşi condiţii se aplică şi candidaţilor independenţi.