Cu preţuri care pornesc de la 300 de euro de persoană, puteţi retrăi petrecerile medievale cu costume şi măşti din oraşul italian. Nu rataţi Palatul Dogilor şi plimbările cu vaporaşul.
Unul dintre cele mai a tractive evenimente din următoarele luni este Festivalul de la Veneţia, care are loc, anul acesta, în perioada 26 februarie-8 martie. Iar românii care au mai rămas cu ceva bani după Sărbători îşi pot programa de pe acum o mini vacanţă în oraşul italian, dacă doresc să trăiască pe viu o experienţă de neuitat a costumelor şi culorilor.
Printre cele mai ieftine oferte este cea propusă de agenţia Interra Travel. Cu 299 de euro/persoană turiştii au o excursie de o săptămână cu autocarul, cu tur panoramic prin Budapesta şi Viena. Sejurul propriu-zis la Veneţia va fi de numai două zile, timp în care ei vor participa la paradele în aer liber şi vor vizita Bazilica San Marco, Palatul Dogilor, Turnul cu orologiu, Puntea Suspinelor. Preţul include transportul şi cazarea cu mic dejun.
Asigurările, intrările la obiectivele turistice şi biletele la vaporaş vor fi achitate de fiecare vizitator suplimentar. Un circuit este în perioada 24 februarie-2 martie, iar al doilea între 4 şi 10 martie.
La Solis Travel oferta pentru carnaval costă 287 de euro/persoană şi include transportul cu avionul şi trei nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de 3*. Se poate pleca pe 4 martie şi pe 7 martie.
Paralela 45 propune patru zile de carnaval pentru 339 de euro, cu plecare din data de 3 martie. La aceşti bani se adaugă taxele de aeroport de 115 euro. Cazarea este la un hotel de 4*, cu mic dejun.
Vacanţă pe cont propriu Aveţi opţiunea de a vă organiza plecarea pe cont propriu. În acest caz, pentru plecarea spre Veneţia pe data de 26 februarie cu întoarcere pe 2 martie, biletul de avion pentru o persoană, dacă îl rezervaţi astăzi, va costa de la 156 de euro (cursă Lufthansa) până la 198 de euro (Alitalia) sau 204 euro cu zboruri combinate. Pentru trei nopţi de cazare, vă puteţi alege un hotel de pe booking.com, unde găsiţi preţuri precum 345 de euro/2 persoane la Hotel Alle Guglie, 3* sau de 519 euro la Boscolo Dei Dogi Luxury Hotel, 5*.
TRADIŢIE
Festivalul petrecăreţilor
Cu rădăcini în secolul al XIII-lea, Carnavalul de la Veneţia atrăgea la începuturile sale oameni bogaţi care îşi puneau diferite măşti pentru a se putea distra fără să fie recunoscuţi de alţi petrecăreţi. Odată cu trecerea timpului, toţi locuitorii oraşului, dar şi oaspeţii urbei au început să poarte măşti şi costume timp de câteva zile pe an.
În timp, manifestarea multicoloră a devenit o tradiţie care atrage an de an zeci de mii de turişti din toate colţurile lumii. Cele mai spectaculoase momente sunt festivităţile de deschidere şi cele de închidere a evenimentului, urmărite cu mare interes de oameni de toate vârstele.
În ultima săptămână a carnavalului, au loc parade ale unor care pe apă, în oraşe din apropiere precum Mestre sau Treviso.