Cât merita Mutu să fie suspendat?

Evz.ro te invită să îţi dai cu părerea despre suspendarea primită astăzi de internaţionalul român Adrian Mutu.

Depistat pozitiv cu sibutramină după două controale antidoping efectuate în luna ianuarie, fotbalistul Adrian Mutu a fost suspendat astăzi pentru 9 luni. Mutu fusese suspendat provizoriu în ianuarie, imediat ce Comitetului Olimpic Italian a făcut cunoscut faptul că românul a fost depistat pozitiv.

Încă de la izbucnirea scandalului, oficialii formaţiei din Serie A s-au delimitat de comportamentul lui Mutu, în timp ce, în România, mulţi i-au plâns de milă, considerându-l o victimă.

Ciprian Marica, unul dintre cei mai buni prieteni ai „Briliantului”, nu înţelege nici el cum piteşteanul a putut comite o gafă de asemenea proporţii. Atacantul lui VfB Stuttgart a nuanţat, în urmă cu câteva săptămâni, pentru EVZ, reproşându-i amicului său că a luat pastile fără să se sfătuiască în prealabil cu medicul Fiorentinei: „Mutu a făcut o mare greşeală. E singurul lucru care i se poate pune în cârcă. Pentru asta, nu are scuză!”.

În proba de urină recoltată de la starul român la finalul partidei Fiorentina - Bari, scor 2-1 (n.r. - întâlnire în care românul a marcat un gol), disputată pe 10 ianuarie, a fost descoperită o substanţă interzisă: sibutramină, considerată un inhibitor al efectelor declanşate de senzaţia de foame. Mutu a fost depistat pozitiv şi la controlul antidoping de după meciul cu Lazio Roma, tot în luna ianuarie. Sibutramina este folosită pentru tratamentul obezităţii. Controlul a fost efectuat de CONI (n.r. - Comitetul Olimpic Italian). PRECEDENT

Suspendat pentru consum de cocaină

În toamna anului 2004, Adrian Mutu a fost supus unui test antidoping, în urma căruia a fost depistat pozitiv cu cocaină. Conducerea clubului englez de fotbal Chelsea Londra, unde „Briliantul” era legitimat atunci, l-a concediat imediat pe român, care a primit din partea Federaţiei Engleze de Fotbal (FA) şi o suspendare de şapte luni din activitate.