Cât de relaxaţi revin angajaţii din vacanţă

Un concediu de cel puţin o săptămână la mare este reţeta ideală pentru creşterea productivităţii la locul de muncă, arată un studiu HP. O săptămână de vacanţă este aproape la fel de eficientă pentru relaxare ca două săptămâni.

 Potrivit unui studiu realizat de HP în mai multe ţări, 66% dintre respondenţi susţin că o săptămână e suficientă, iar 63% spun că două săptămâni de concediu ar fi de-ajuns ca să fie mai eficienţi la locul de muncă după ce revin la birou.

Ce se întâmplă în primele zile de muncă, după o perioadă de relaxare? Trei sferturi dintre salariaţii nemţi declară că, după două săptămâni de concediu, au o poftă mai mare de muncă. Mai plini de entuziasm revin la serviciu şi 71% dintre salariaţii din Emiratele Arabe, 67% dintre italieni şi 63% dintre ruşi, arată studiul HP, integrat în campania companiei "Laserjet te răsplăteşte". Totodată, 41% dintre angajaţii britanici sunt mai eficienţi după concediu, la fel ca 61% dintre cei greci.

Depresia postconcediu

Cu toată frumuseţea ei, perioada de vacanţă implică anumite riscuri. Imediat după concediul de odihnă, urmează câteva zile de reacomodare, reobişnuire, numite chiar "depresie postconcediu", avertizează Loreda Dragomir, director operaţional la Stanton Chase International. "Oamenii au nostalgia locurilor unde au fost şi au tendinţa să povestească, să împărtăşească impresii şi poze", explică specialistul în resurse umane.

Una peste alta însă, din punct de vedere al nivelului energiei şi dinamismului, "bateriile sunt încărcate la maxim şi oamenii sunt dispuşi să realizeze mai multe performanţe", susţine Loreda Dragomir. Concluzia ei este că eficienţa angajaţilor români după concediu este mai bună decât în alte perioade. În medie, 57% dintre angajaţii din Europa şi Africa de Sud se deconectează total în perioada vacanţei şi revin la serviciu cu un val de prospeţime.

La polul opus se situează 8% dintre salariaţi, care nu reuşesc să se relaxeze în totalitate. Totodată, 83% dintre ei se simt mai motivaţi la întoarcerea din concediu, mai relevă sondajul HP.

Cu gândul departe de job

Reprezentantul Stanton Chase recomandă ca, indiferent de perioada în care îşi iau liber şi unde merg, oamenii să se rupă de muncă.

"Dacă telefonul sună şi Blackberry-ul vibrează, dacă persoana respectivă trebuie să trimită neapărat un e-mail, acel concediu nu va avea puterea de refacere scontată", spune ea, pentru EVZ. Potrivit Loredei Dragomir, marea, şi apa în general, linişteşte mai mult decât alte destinaţii de vacanţă, însă cu condiţia să lipsească legătura cu jobul.

De altfel, participanţii la studiu au arătat că relaxarea la plajă, pe malul mării, îmbunătăteşte eficienţa la locul de muncă de trei ori mai mult decât o pauză obişnuită şi este de două ori mai eficientă decât un concediu care presupune efort fizic, precum o drumeţie pe munte.

"Se pare că marea, apa, în general, linişteşte mai mult decât altceva. Dar este vorba strict de mare, nu marea combinată cu iPhones, Blackberries şi alte device-uri." LOREDA DRAGOMIR, director operaţional Stanton Chase International

OBICEIURI LA SERVICIU

Cât de importantă este pauza de ţigară

Cel puţin o ţigară în timpul programului de muncă îi ajută pe angajaţi să se concentreze mai bine pe activităţile de la serviciu. Aceasta este regula pentru mai mult de jumătate dintre angajaţii din Turcia şi Grecia, potrivit studiului HP. În Rusia, pauza de ţigară este foarte importantă pentru 44% dintre salariaţi, iar în Franţa şi Germania - pentru circa 40%.

Cele mai puţine pauze de fumat sunt luate de lucrătorii britanici, doar 13% dintre aceştia afirmând că au nevoie de cel puţin o ţigară pe ziua de muncă.

Un stimulent special pentru eficienţa de la birou este să iasă cu colegii în oraş la o bere la finalul programului pentru 60% dintre olandezi, pentru 56% dintre turci şi pentru 55% dintre greci. Cei mai puţin interesaţi să iasă la o băutură cu colegii sunt britanicii: 37% dintre ei susţin că niciodată nu fac acest lucru. Ei sunt urmaţi de ruşi, cu 30%.

Efectul magazinelor în zona de birouri

Există şi diferenţe între sexe în ceea ce priveşte productivitatea muncii la birou. De exemplu, pentru femei este mai important decât pentru bărbaţi să aibă o privelişte frumoasă de pe geamul de la birou, 27% dintre angajate susţinând acest lucru, faţă de 23% dintre colegii acestora. Femeile muncesc mai cu spor dacă au magazine în preajma locului de muncă, în timp ce un efect similar îl au asupra bărbaţilor restaurantele.

Detaliile de decor contează mai mult pentru angajatele de sex feminin decât pentru bărbaţi. Un decor atractiv contribuie puternic la productivitatea muncii pentru 23% dintre femei, comparativ cu 21% dintre bărbaţii salariaţi.

În plus, 19% dintre femei se simt mult mai motivate să lucreze mai bine într-un birou cu plante sau flori, comparativ cu 14% dintre colegii lor.

Şefi versus angajaţi

Şi managerii se simt mai creativi decât subordonaţii lor atunci când au în birou flori de cameră şi elemente atractive de decor. Ieşirile în oraş cu colegii sunt mai importante pentru şefi decât pentru simplii angajaţi: 48% dintre manageri spun că sunt mai productivi datorită acestor ieşiri, faţă de 39% dintre subordonaţi.

Totodată, mai mulţi şefi (42%) decât angajaţi (33%) subliniază importanţa unei pauze pentru gimnastică pentru creşterea productivităţii.