Cât de importantă este firma cu care lucrezi pentru servicii repatriere decedați?

Decesul unei persoane aflate în străinătate poate fi un moment extrem de delicat.

Pe lângă implicațiile emoționale, există și o serie de alte aspecte legate de repatriere care pot da multe bătăi de cap familiei și celor apropiați. În plus, dacă decesul a intervenit în urma unui act de violență, a unei crime, a unui accident de muncă sau rutier lucrurile se pot complica și mai mult.

În aceste condiții cea ma simplă metodă aflată la îndemâna familiei va fi aceea de a apela la serviciile specializate ale unei firme de transport internațional decedați, precum cea de la funerarenicolas.ro. Grație experienței câștigate în timp o astfel de companie de pompe funebre, specializată în realizarea transportului și repatrierii decedaților internațional este cea mai rentabilă și mai eficientă soluție.

Cunoscând foarte bine toate detaliile și aspectele implicate de efectuarea demersului, complicațiile care pot apărea și legislația care reglementează acest tip de transport, această companie prestează servicii funerare pe teritoriul întregii Europe, fie că este vorba de Italia, Franța, Anglia, Germania, Austria, Belgia, Suedia, Olanda, Republica Moldova. De asemenea, serviciile pot fi prestate și pentru Turcia sau SUA.

Pentru a afla mai multe detalii în privința modalității de efectuare a transportului și a felului de organizare al procesului, tot ce aveți de făcut este să telefonați la companie și să solicitați informațiile necesare. Cu amabilitate și profesionalism, personalul de acolo va răspunde la toate solicitările și va căuta cea mai bună soluție pentru urgentarea procesului, venind cu o ofertă de preț cât mai avantajoasă. În plus comapania dispune și de toate mijloacele logistice și de transport necesare pentru efectuarea în condiții de legalitate și maximă siguranță a demersului de repatriere.

 

Care sunt cele mai importenate aspecte de care să țineți seama atunci când alegeți firma de repatriere decedați cu care să lucrați?

Dat fiind dramatismul momentului, este greu de crezut că persoana care se va ocupa de aducerea în țară a decedatului va face o analiză detaliată a pieței pentru găsirea ca la carte a celei mai bune oferte. Însă, pentru a nu exista surprize, este bine ca alegerea să se efectueze în funcție de anumite criterii de selecție, printre care cele mai importante sunt:

  • Autoritatea firmei la care apelați. Dacă aceasta este o companie cu vechime pe piață, beneficiază de recomandări și aprecieri din partea clienților mulțumiți care au lucrat cu ea, atunci oferta primită merită să fie luată în calcul.
  • Să fie o firmă cu experineță în efectuarea acestui tip de transport, care să cunoască foarte bine procedurile, demersul și legislația internațională specifică.
  • Să fie o firmă care dispune de toate mijloacele logistice și de personal calificat pentru efectuarea în cele mai bune condiții a repatrierii decedatului.
  • Să aibă o modalitate de lucru transparentă, oferind toate informațiile de care aveți nevoie pentru a avea încredere să apelați la serviciile ei.
  • Să poată să realizeze și să pregătească în cel mai scurt timp posibil dosarul necesar efectuarii transportului.
  • Serviciile să fie prompte, rapide și adecvate.
  • Să dispună de colaboratori în țările pentru care sunt disponibile serviciile.
  • Să ofere prețuri competitive.
  • Să să se ocupe și să accepte și plata din despăgubiri sau asigurări care acoperă acest gen de riscuri.

Dacă veți ține seama de aceste aspecte, decizia va fi una cât mai simplă. Fiind vorba despre un domeniu în care se lucrează cu organisme internaționale și legislația este una foarte strictă, există anumite costuri minime pe care trebuie să le acceptați. Dacă o companie vă dă o ofertă de preț sub acest nivel, va trebui să o tratați cu suscepti

bilitate. Acesta nu este un demers în care să aveți un motiv să vă asumați vreo formă de risc.

De ce să apelați la serviciile companiei de transport și repatriere decedați de la funerarenicolas.ro?

Fiind vorba despre un demers care trebuie să se desfășoare cât mai rapid și în conformitate cu legislația internaționala specifică din domeniu, va trebui să vă alegeți cu grijă firma cu care vă decideți să lucrați. Însă prin intermediul unei companii specializată în prestarea serviciilor de repatriere decedați lucrurile pot fi mult urgentate.

Dacă apelați la servciile Funerare Nicolas veți avea parte de:

  • oferirea tuturor informațiilor necesare în privința efectuării transportului
  • obținerea documentelor necesare realizării repatrierii
  • întocmirea dosarului și întreprinderea demersurilor necesare pentru transport
  • efectuarea transportului cu autoutilitare adecvate, în cele mai sigure și legale condiții
  • oferirea unui preț câ mai competitiv pentru efectuarea acestui tip de demers
  • servicii prompte și dedicate.

Pentru a vă descurca mai ușor în efectuarea transportului și întocmirea dosarului de repatriere cel mai simplu este să apelați la o firmă care are experiență în efectuarea acestui tip de demers. Experința acumulată și numeroasele provocării cu care s-au confruntat sunt o garanție că vor știi ce este de făcut și în cazul vostru.

Pentru a afla mai multe detalii despre companie sau despre modalitatea de organizare a transportului, accesați site-ul Funerarenicolas.ro și nu ezitați să sunați pentru a vorbi cu un reprezentant!

(P)