Cât de gros e obrazul parlamentarilor care cer indemnizaţii de 9.000 de lei? | EDITORIALUL EVZ
- Mălin Bot
- 4 august 2015, 00:00
De o săptămână se discută public despre cererea unor parlamentari de majorare a veniturilor la 9.000 de lei.
Nu le ajung cei 5.300 de lei pe care îi primesc acum, vor şi mai mult. Pretenţia majorării indemnizaţiilor pentru senatori şi deputaţi descrie o nesimţire crasă care îţi provoacă silă şi indignare. Argumentul cu care ne-a fost servită propunerea este acelaşi argument folosit şi în cazul triplării salariilor demnitariilor înalţi: „Avem nevoie de venituri decente. Veniturile de acum sunt prea mici pentru importanţa funcţiei exercitate”. Aceasta este justificarea principală, ambalată în alte câteva argumente des invocate, cum e comparaţia cu demnitari din alte ţări care ocupă funcţii similare.
Aşadar, pentru parlamentarii care cer 9.000 de lei sunt prea mici veniturile actuale de 5.300 de lei şi au convingerea că noi, contribuabilii, ar trebui să le plătim mai mult. Mult mai mult. În spatele acestei convingeri nu stă vreun argument ce ţine de bună legiferare, dezvoltare a economiei sau orice alt raţionament obiectiv. Stă doar impresia subiectivă a celor care pretind mai mult şi precedentul triplării salariilor demitarilor înalţi.
O impresie care mie îmi denotă o lipsă de bun-simţ fără margini, în condiţiile în care aleşii din actuala legislatură au dovedit că sunt cea mai ratată generaţie de parlamentari din istoria României. Vorbim de cea mai penală legislatură care a reuşit să coboare încrederea publicului în Parlament până la aproape 11 la sută.
Numărul cercetaţilor şi condamnaţilor din rândul parlamentarilor acestei generaţii este fără precedent. Scandalurile pe care le-au provocat când au făcut scut în jurul vreunui suspect protejat de liderii actualei majorităţi sunt, de asemenea, fără precedent. Cât de gros trebuie să fie obrazul cuiva care, după ce a făcut toate acestea, pretinde mai mulţi bani de la noi?
Comparaţia cu propriile „performanteţe” jenante nu este singurul instrument care măsoară grosimea obrazului aleşilor care cer salarii de 9.000 de lei. Există un instrument şi mai precis: cifrele din economia privată care plăteşte pentru orice dezmăţ de acest fel. Orice majorare de salarii în zona bugerară ar trebui raportată, în primul rând, la cifrele pe care le oferă propria economie, nu la salariile bugetarilor din alte ţări. Este ilogic şi indecent să pretinzi salarii ca în Germania într-o ţară care nu are o economie privată cu forţa celei nemţeşti. Când te uiţi peste câteva cifre simple, provenite din economia privată românească, începi să te întrebi dacă nu cumva şi actualele venituri ale parlamentarilor nu sunt prea mari.
Vorbim despre o economie în care 1,8 milioane de oameni sunt plătiţi cu venituri mai mici de 1.200 de lei, după cum informează o analiză a colegilor de la Capital. Jurnaliştii Capital au explicat, în ultima ediţie a publicaţiei economice, că aproape un milion de români câştigă între 1.200 şi 1.800 de lei şi aproape un alt milion are venituri între 1.800 şi 2.400 de lei. Deja vorbim de trei milioane de angajaţi din totalul de 4,5 milioane, cu tot cu bugetari. Alţi 700 de mii de angajaţi câştigă între 2.400 şi 4.000 de lei. Numărăm până la aproape patru milioane şi nu ajungem la veniturile pe care deja le au parlamentarii din cel mai penal legislativ de până acum. Abia 356 de mii de români au venituri între 4.000 şi 6.000 de lei.
Pe domenii de activitate, sumele pe care le iau acum parlamentarii sunt întrecute numai de banii capabili să îi plătească câteva industrii. În industria tutunului este un venit mediu brut de 5.500 de lei, industria extractivă oferă un salariu mediu de 5.600 de lei, zona de intermedieri financiare şi asigurări poate ridica câştigul mediu la 5.700 de lei şi numai prelucrarea ţiţeiului atinge recordul de 7.000 de lei.
O majorare a veniturilor parlamentarilor la 9.000 de lei ar face ca infustria şpăgii, nesimţirii şi incompetenţei să fie cea mai profitabilă din România. Asta vrem?
Mai este o comparaţie importantă, când măsurăm indecenţa siderantă a aleşilor care au pretenţia să încaseze 9.000 de lei: comparaţia cu sute de mii de alţi bugetari care trăiesc din salarii de mizerie. Cum să te plângi de 5.300 de lei, tu parlamentar dintr-o ţară care îşi plăteşte medicii sau profesorii cu 1.200 de lei? Cât de gros trebuie să fie şoricul celor care, în toate aceste condiţii, pretinde astfel de majorări?
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”
Facebook: pagina publică
Humanitas: pagina de autor
Video: pagina de Youtube
Google+: pagina personală
Citiţi mai multe:
- ROMÂNIA, aşa cum nu o vezi la TV. O japcă de un miliard de euro a Guvernului Ponta
- România, aşa cum nu o vezi la TV: aria dezbinării şi studenţii basarabeni de la metrou
- Cum ne fură mafioţii mână în mână cu politicienii
- Lacrimi de crocodil pentru infractori, vărsate din mentalitate de delincvent
- Statuia lui Mazăre și sarea de baie de la magazinul de etnobotanice
- România, aşa cum nu o vezi niciodată la TV: Balamucul prin care treci fără să-ţi dai seama
- România, așa cum nu o vezi niciodată la televizor: cele două țări de la colțul străzii
- România, așa cum nu o vezi la televizor: cum se fură la spălătorie și de ce e hoția sport național
Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.
Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII
Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali
Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!