Circa două treimni dintre români susţin că obţin un loc de muncă după cel mult 10 interviuri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind tinerii între 21 şi 35 de ani, potrivit unui sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob.ro.
Persoanele care se angajează cel mai repede sunt cele care au studii superioare absolvite sau în curs şi care au o experienţă de 5-10 ani în muncă. De asemenea, acelaşi studiu relevă faptul că bărbaţii îşi găsesc de muncă mult mai repede decât femeile, după cel mult 10 interviuri.
De asemenea, un sfert dintre participanţii la sondaj (25%) afirmă că reuşesc să se angajeze după mai mult de 30 de interviuri, în timp ce 11% dintre respondenţi au nevoie de 11-20 de întâlniri în vederea recrutării ca să încheie un contract de muncă. Doar 4% au nevoie de un număr de interviuri între 21 şi 30 pentru a obţine într-un job nou.
Sondajul a fost efectuat online în perioada 4-30 noiembrie, pe un eşantion de 1.573 de angajaţi, la nivel naţional.
Ce spun companiile: cât de greu găseşti omul potrivit pentru job scos la concurs
Circa 43% dintre reprezentanţii companiilor spun că au nevoie să intervieveze 6-15 persoane până la decizia de angajare. Puţin peste o treime (31%) dintre angajatori au nevoie să cheme peste 20 de persoane la interviu până găsesc viitorul angajat, în timp ce 26% se decid repede, după doar 5 persoane intervievate, potrivit Agerpres.
Din răspunsurile a 165 de companii care angajează prin Myjob.ro rezultă şi că domeniile în care se angajează mai uşor în prezent sunt producţie, restaurante/hoteluri/catering şi IT&C.