Cât costă să chemi o Salvare privată

Varianta asistenţei medicale prin ambulanţe private e posibilă în oraşele mari. Tot mai mulţi români apelează, în caz de urgenţe medicale, la ambulanţe private, disponibile în special în marile oraşe.

Consultaţiile simple costă 200 de lei, iar cele care presupun mai multe cadre medicale, peste 300 de lei.

În ultimii ani, creşterea numărului de Salvări în sistemul public prin introducerea SMURD şi suplimentarea numărului de ambulanţe face ca şi oferta sistemului public să fie mai bună.

Puls în Bucureşti şi Ilfov, SOS şi în Harghita, Bacău, Craiova

„Pentru apeluri de urgenţă, Ambulanţa Puls acoperă doar zona Capitalei şi a judeţului Ilfov. În condiţii normale (fără ambuteiaje sau străzi blocate de zăpadă), o ambulanţă ajunge la solicitant în maximum 15 minute. Când efectuează apelul, pacientului i se dă această informaţie”, explică directorul Puls, Laurenţiu Luca, oferta pe care o au.

  • O consultaţie obişnuită la Puls costă 199 de lei, iar una specială de urgenţă (care presupune un echipaj format dintr-un ambulanţier şi două cadre medicale), 299 de lei.

„Preţurile includ deplasarea ambulanţei la domiciliu, consultaţia, tratamentul de urgenţă, eliberarea tuturor tipizatelor medicale, inclusiv internare în spital, dacă e cazul”, detaliează Laureţiu Luca.

La Puls, se oferă reduceri de 20% pentru pensionari şi pentru posesorii de carduri BCR, iar clineţii fideli au discounturi de până la 20%.

SOS Medical Group acoperă Capitala şi Ilfovul, dar şi Harghita, Bacău şi Craiova, în funcţie de clinicile cu care colaborează. „Timpul de intervenţie pentru Bucureşti e în jur de 20 de minute, dar depinde şi de trafic”, spune asistenul manager al SOS, Raluca Ionescu.

  • Aici preţurile pentru un apel de urgenţă cu transport la spital este 444 de lei, o consultaţie la domiciliu - 200 de lei.

Transport gratuit pentru cei care au nevoie de dializă „Durata de intervenţie a ambulanţelor BGS este de 7-13 minute, în funcţie de zonă”, afirmă Adina Sava, director de marketing la BGS, firmă care acoperă urgenţe din Bucureşti şi Ilfov.

  • O intervenţie completă: consult medical cu medic specialist, investigaţii de urgenţă, recoltare de analize, aplicarea unui tratament de urgenţă şi transport, dacă e cazul, în funcţie de diagnosticul pus de medicul din echipaj, până la spital costă 200 de lei în Bucureşti şi 300 de lei în Ilfov.
  • Doritorii pot beneficia de un abonament anual, pentru care trebuie să plătească 25 de lei pe lună pentru Bucureşti şi 39 de lei în Ilfov, pachet care include două solicitări pe an pentru toţi membrii familiei.

În Oradea, Târgu- Jiu, Bistriţa, Constanţa, Galaţi, Brăila, Piteşti, Buzău, Bacău, O neşti, Roman, Braşov şi în Bucureşti se oferă gratuit transportul pacienţilor dializaţi (co sturile sunt acoperite prin asigurări).

OFERTA PUBLICĂ

SMURD, în 30 de oraşe din ţară

În 30 dintre oraşele României este disponibil şi serviciul SMURD, pe lângă staţiile locale de ambulanţă (printre altele, e vorba despre Bucureşti, Arad, Timişoara, Oradea, Cluj, Sibiu, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Braşov). Ambele servicii sunt apelabile prin 112, însă ce tip de ambulanţă vine la un caz depinde de gravitatea lui.

„Există un index clar de situaţii, cu clasificări ca şi nivel de urgenţă: există echipaje de primă intenţie, a doua, a treia. La urgenţe maxime codul e roşu şi se ajunge în opt minute”, explică coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Un serviciu de urgenţe integrat (ambulanţe şi spitale) face posibilă consultarea unui pacient de un medic din spital, atunci când acesta nu este disponibil pe ambulanţă. De exemplu, în cazul unei persoane care suferă de durere toracică şi la care nu se poate spune dacă este sau nu infarct, se pot transmite datele la centrul de recepţie din spital şi un medic cardiolog va veni să se pronunţe.