Cât câştigă un florar de 8 Martie. Cum e să ştii că marele pot la Loto vine la dată fixă

Vânzările ajung şi de câteva sute de ori mai mari decât într-o zi obişnuită. Asta înseamnă 10.000 de euro strânşi într-o singură zi, cu profit de 200%, pentru că preţurile sunt umflate de 8 Martie.

De 8 martie este cu adevărat ziua florarilor. E singura zi din an în care vând toată marfa și câștigă cât în luni de zile.

Au dormit în chioşcuri ca să-şi apere comoara Pentru Ziua Femeii, florarii s-au pregătit de o săptămână, au adus flori din Ungaria sau Olanda, unii dorm pe apucate în piețele Timișoarei de trei zile, ca să își păzească marfa. Oamenii spun că merită: în nicio zi din an nu vând așa mult. În cea mai mare piață de flori din Timișoara agitația a început de la 6 dimineața. Florarii au deschis standurile și au început să lege primele buchete. Pe la 7 au dat năvală primii părinți, sau funcționari, care au luat flori pentru dăscălițe sau colegele de serviciu. La prânz îți era imposibil să stai de vorbă cu vreun florar. La fiecare masă e coadă, bărbații au pretenții: vor cale scurte, zambile bordo, buchete atractive cu flori pe care le aleg pe loc. Vând de 100 de ori mai mult decât într-o zi obişnuită

Pe fețele vânzătorilor se vede oboseala dar și mulțumirea că, în buzunar, li se adună zecile de mii de lei. „8 Martie nu se compară cu nicio altă zi din an, indiferent că e vorba de vreo sărbătoare sau începutul anului școlar. În nicio altă zi nu vindem atât. E ziua cu cel mai mare câștig”, recunoaște Adi Șobok, un florar cu o vechime de 21 de ani în branșă.

Deși florile se vând la exact același preț ca în celelalte zile ale săptămânii, rulajul este așa de mare încât câștigul este de zeci de ori mai mare. „Vindem de zeci de ori mai mult ca într-o zi obișnuită. Sunt zile când vindem de 100, 200 de lei. Asta înseamnă un câștig foarte mic. De 8 Martie, avem un rulaj poate și de 100 de ori mai mare. Fiecare 1.000 de euro investită în flori, aduce un câștig de încă 1.000 de euro”, mai spune vânzătorul de flori. Niciun coleg al lui însă nu vrea să facă un calcul precis al câștigului. Ziua în care sunt cerute florile exotice

Pe de altă parte, mai spun vânzătorii, de 8 Martie, se vând orice flori. „Cel mai bine trec trandafirii, zambilele sau freziile, considerate flori tradiționale în această zi, însă sunt enorm de mulți clienți care prefer florile exotice, de la proteeea, care nu se usucă niciodată, la floarea amazoniană sau Streliția”, a explicat o florăreasă.  Este o zi în care bărbații nu se uită la bani și plătesc cel puțin 25–30 de lei pe un buchet de flori pentru femeile dragi lor. Nu puțini sunt aceia care lasă pe un singur buchet florarului câteva sute de lei, dacă dorește flori mai deosebite, sau numeroase. PREŢURILE LA FLORI ÎN TIMIŞOARA

Ghiocei:  1 leu Cyclamen ghiveci: 20 de lei Crini regali: 20 de lei firul Zambile: 7 lei firul, 10 lei ghiveciul Trandafiri: 7 – 10 lei Lalele: 5 lei Orchidee: 80 de lei (firul cu peste 20 de flori) Cale: 10 lei Garoafe: 3 lei Frezii: 5 lei Streliția: 20 de lei Heliconia (floare amazoniană): 50 de lei Anthurium: 15 lei Proteea (floarea care nu se usucă): 50 de lei Gerbera: 8 lei Brândușe: 2 lei