Un pahar mare cu vin este suficient atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Poţi să-l bei în timpul mesei, combinat cu apă.
Excesul de alcool poate cauza în timp hepatită cronică alcoolică sau ciroză. Nu bea alcool în fiecare zi şi nu depăşi gramajul recomandat de specialişti. Experţii britanici de la Derriford Hospital, citaţi de BBC News, şi cei români îţi arată cât alcool poţi consuma şi când trebuie să faci o pauză. Bărbaţii, mai puţin de 30 de grame de alcool pur pe zi Recomandările oficiale spun că o femeie trebuie să consume sub 15 grame de alcool pur pe zi, iar bărbaţii, mai puţin de 30 de grame. „Un bărbat care consumă zilnic 80 de grame de alcool pur timp de 8 ani şi o femeie care bea în fiecare zi 40 de grame de alcool pot face ciroză. Practic, un pahar cu vin de 250 ml are în jur de 25 de grame de alcool pur, cantitate suficientă pentru ambele sexe“, explică Doru Cristian Gavrilă, medic internist la Policlinica Nr. 2 din Brăila. Nu-ţi începe masa cu un pahar de alcool Dacă bei alcool în timp ce mănânci, cantitatea de alcool absorbită este mai mică.
„Nu trebuie consumat alcool la începutul mesei, deoarece organismul este mai avid, iar tranzitul băuturii este mai rapid. În plus, alcoolul începe să se absoarbă prin mucoasa cavităţii bucale. Totodată, se produce şi o iritare a mucoasei grastrice şi a esofagului“, mai spune Doru Cristian Gavrilă. Combină-l cu apa Alternarea alcoolului cu apa reduce cantitatea de alcool consumată şi previne deshidratarea. „Dacă bei mult alcool, rinichii sunt suprasolicitaţi să elimine băutura şi toxinele din ea şi, pentru asta, au nevoie de multă apă“, îţi explică Jonathan Mitchell, hepatolog la Derriford Hospital din Marea Britanie. Durerile de cap şi greaţa sunt semne ale deshidratării, te avertizează medicii. Paharele cu apă pe care le bei înainte să dormi fac mai mult rău decât bine. Pentru că e „paralizat“ de alcool, se poate întâmpla ca stomacul să nu mai absoarbă apa. Nu consuma băutură în fiecare zi Ficatul are nevoie de un repaus. Spre deosebire de alte organe, ficatul are capacitatea să se regenereze după o suferinţă. Cu toate astea însă, nu trebuie suprasolicitat. Prin urmare, ai grijă să existe mai multe zile pe săptămână în care să nu bei nicio picătură de alcool. „Pauza de alcool nu permite doar regenerarea celulelor distruse, ci şi a bagajului enzimatic ce ajută la distrugerea alcoolului“, completează specialistul român. Când să te opreşti De regulă, nu există semne fizice ale afecţiunii ficatului. Excepţie fac cazurile în care problema nu se poate remedia. „Dacă ţi se îngălbenesc ochii şi pielea sau dacă ai sângerări stomacale s-ar putea să fie cam târziu pentru sănătatea ta“, mai spune Jonathan Mitchell.