În cadrul Târgului de Crăciun din Timişoara a fost deschisă astăzi "Căsuţa literară", stand deschis la iniţiativa Atelierului Civic Ariergarda, care reuneşte scriitorii din oraş.
Astfel, printre mezeluri de sezon, mirosind a vin fiert şi carne prăjită, timişorenii au la dispoziţie şi 70 de volume ale celor mai străluciţi scriitori locali, care se vând la preţuri începând de la 5 lei. De asemenea, "Căsuţa literară" oferă obiecte de artă ale unor artişti bine cotaţi (Sorin Nicodim, Gabriel Kelemen, Rafael Matiaş) şi bijuterii hand-made ale fetelor din grupul Cloud Factory. "Scopul nostru este să facem pedagogie de management cultural. Adică să ducem arta de calitate în situaţii dificile, de exemplu, acum, printre cârnaţi", explică scriitorul Daniel Vighi, promotorul acţiunii. Prin acest proiect, reprezentanţii Ariergarda speră să scoată scriitorii timişoreni din "fildeşul lansărilor plicticoase" şi să îi pună să interacţioneze cu publicul lor. "Pe toată durata târgului, scriitorii şi artiştii timişoreni vor fi prezenţi al căsuţă, câte două - trei ore, şi vor relaţiona cu publicul", mai spune Vighi. De la Căsuţa literară, timişorenii mai pot cumpăra cafea cu lapte (doi lei) sau broşe sub formă de extratereştri sau oi, realizate de artişti tineri. Încă de la primele ore de la deschidere, timişoreii au început să ceară volume de poezii. "Lumea cere poezie contemporană, ceea ce e un fapt bun şi interesant. Am şi vorbit cu colegii noştri să aducă şi să doneze mai multe cărţi de versuri", a explicat unul dintre artiştii implicaţi. Cu banii strânşi din vânzarea cărţilor sau a operelor de artă, Ariergarda vrea să finanţeze alte ieşire neconvenţionale ale artei, multe din ele în mediul rural.