Căsuţa din pădure a lui Ţiriac, sabotată de Bouygues

Cartierul rezidenţial de lux „Stejarii”, pe care Ţiriac Imobiliare l-a început în 2007 în Pădurea Băneasa, nu şi-a deschis porţile deoarece apartamentele promise pentru începutul lui 2009 nu sunt încă gata.

Printre viitorii locatari ai cartierului se află fotbalistul Cristi Chivu şi alte nume grele din România şi nu numai. Ţiriac Imobiliare recunoaşte că proiectul îi e întârziat, dar nu comentează cauzele. Firma franceză Bouygues, aleasă să construiască primele 282 de apartamente de lux, admite şi ea că are diferende cu proprietarul proiectului, însă îşi rezervă dreptul să nu le rezolve prin presă.

Lucrări scumpe şi întârziate Proiectul „Stejarii”, amplasat pe o suprafaţă de 10 hectare în mijlocul unei păduri de stejari de 200 de hectare, presupune amenajarea a 282 de apartamente de lux, în 12 clădiri, un club exclusivist pentru rezidenţi, două piscine, restaurant, bar, terenuri de tenis, piste de bowling subterane, patinoar, sală de fitness şi spa. Valoarea de piaţă a complexului atingea, la momentul lansării, 230 de milioane de euro, iar un apartament putea fi cumpărat cu sume cuprinse între 300.000 şi 1,8 milioane de euro.

Conceptul proiectului, după cum se spune pe site-ul firmei, e inspirat după modele exclusiviste din Miami, Londra sau New York, destinate unui segment redus de clienţi. Dorinţa lui Ion Ţiriac a fost să reunească în acelaşi complex o comunitate formată din români şi străini, care împărtăşesc aceleaşi standarde şi principiul „Trăieşte acasă ca într-o vacanţă de lux!”. Pentru atingerea obiectivului a fost aleasă firma Bouygues, care are un portofoliu bogat de proiecte duse la capăt în alte ţări. În România, însă, contractantul a aflat că lucrurile nu stau la fel. Conform unor surse apropiate celor două companii, divergenţele au apărut de la finisajele pe care Ţiriac le vedea într-un fel, iar Bouygues în alt fel.

Bouygues România ar fi cerut o suplimentare de buget de 30% şi o amânare a termenului de predare a lucrării de un an, ca să facă ce i se cere. Ţiriac a plătit, dar nu e de acord cu amânarea. În prezent, cele două firme sunt în proces, iar apartamentele în şantier. „E adevărat că în prezent avem anumite puncte de vedere diferite cu clientul nostru, legate de subiecte tehnice şi financiare, cu impact asupra termenelor de livrare. Nutrim speranţa ca aceste divergenţe să fie depăşite; în caz contrar, există clauze contractuale care prevăd soluţionarea oricăror dezacorduri. Tradiţia societăţii noastre este aceea de a construi proiecte prestigioase şi nu de a soluţiona subiectele legate de realizarea şantierelor prin intermediul mass-mediei”, a comentat Antonia Noël, purtătoare de cuvânt a Bouygues România.