Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va aplica penalităţi firmelor Euroconstruct Trading 98 şi Pa&Co International, deţinute de "regii asfaltului" Costel Căşuneanu şi Dan Beşciu, pentru că nu au reuşit să finalizeze lucrările la autostrada Ploieşti-Moara Vlăsiei.
Pe tronsonul de 32,5 kilometri dintre Moara-Vlăsiei lucrează şi firma UMB Spedition controlată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu. Aceasta a terminat lucrările pe secţiunea sa, respectiv între km 48+200 - km 62+000.
"Având în vedere că S.C.Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Pa&Co International SRL nu au finalizat lucrările de construcţie până la data curentă, C.N.A.D.N.R. S.A va aplica prevederile contractuale referitoare la penalităţile de întârziere (0,05%/zi), calculate la restul lucrărilor rămase de executat, până la data finalizării lucrărilor. Aceste penalităţi urmează să fie calculate de consultantul S.C. Consitrans SRL, desemnat pentru supervizarea lucrărilor de construcţie", se arată în comunicatul CNADNR.
În uma unei ameninţări cu rezilierea contractului, cei trei constructori ai porţiunii de autostradă cuprinsă între Moara Vlăsiei şi Ploieşti s-au angajat că finalizează lucrările până pe 15 decembrie, respectiv până astăzi. Amenzile vor fi aplicate pentru că nu au reuşit să se încadreze în termen.
Noul termen estimat pentru finalizarea tronsonului Moara Vlăsiei-Ploieşti este trimestrul doi al anului 2012.
Termenul iniţial de finalizare a lucrărilor începute în urmă cu 3-4 ani era vara lui 2009. După nu mai puţin de 13 acte adiţionale, valoarea contractelor a crescut cu 31%, depăşind 1,55 miliarde de lei. Către regii asfaltului au fost achitate din 2007 şi până pe 1 noiembrie facturi în valoare de peste 751,75 milioane de lei, TVA inclus. La începutul lui noiembrie, Compania de Autostrăzi condusă de Daniela Draghia mai avea de achitat către firmele româneşti 321,63 milioane de lei (TVA inclus).