Pe data de 13 iulie, MInisterul Finanțelor a achitat câștigurile aferente extragerii ocazionale organizate în data de 13 aprilie a.c., extragere la care au participat bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic 2 februarie - 28 martie 2015, a anunțat astăzi ministerul.
Fondul de premiere alocat extragerii a fost de 1.000.000 lei, iar numărul total cereri de revendicare înregistrate în vederea încasării premiilor a fost de 18.215.
Însă, în urma verificărilor preliminare realizate de către administrațiile fiscale, s-a constatat că un număr de 313 cereri nu îndeplinesc condițiile de validare a bonurilor fiscale, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale (de exemplu informațiile obligatorii erau ilizibile; documentele în baza cărora erau revendicate premiile nu erau bonuri fiscale).
Numărul bonurilor fiscale validate de administrațiile fiscale care au fost luate în considerare la stabilirea valorii unui premiu a fost de 17.902.
Astfel, după împărțirea fondului de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, a rezultat un premiu cu o valoare de 56 lei.
Din cele 17.902 bonuri fiscale validate de către administrațiile fiscale în procedura preliminară, au fost plătite un număr de 17.837 de câștiguri, 65 de bonuri fiscale fiind invalidate ca urmare a acțiunilor de control desfășurate de Direcția generală antifraudă fiscală, plata câștigurilor aferente fiind suspendată până la soluționarea plângerii penale.
Controlul bonurilor
Antifrauda a verificat bonurile potențial câștigătoare în perioada 25.06.2015 – 03.07.2015.
În urma efectuării controalelor antifraudă, 65 de bonuri fiscale au fost invalidate întrucât în legătură cu acestea au fost constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte de natură penală urmând a fi sesizate organele competente.
Situațiile care au creat suspiciuni cu privire la realitatea și autenticitatea bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale pot fi grupate generic în:
a) sustragerea rolelor jurnal din aparatele de marcat electronice fiscale sau a unor părți din acestea (care conțineau datele bonurilor fiscale declarate câștigătoare) și revendicarea premiilor pe baza acestor înscrisuri; b) depunerea unor bonuri care au înscrise date ale unui operator economic care nu funcționa și era declarat inactiv fiscal dinainte de data emiterii bonului fiscal depus pentru revendicarea premiului; c) depunerea unor bonuri care nu au fost emise cu aparate de marcat electronice care nu erau declarate la organele fiscale.
Lista câștigătorilor la extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale din 13 aprilie a.c., este disponibilă pe site-ul MFP, la rubrica Loteria bonurilor fiscale, la următorul link: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/listacistigatori13apr2015.pdf