Castel-hotel în reşedinţa familiei Banffy

Castel-hotel în reşedinţa familiei Banffy

Autorităţile din judeţul Alba vor să transforme fosta reşedinţă a familiei Banffy într-un Castel al Rozelor, care să fie imaginea producătorilor de trandafiri.

Castelul de la Sâncrai, aflat în prezent într-o stare de degradare avansată, va deveni Castelul Rozelor şi va fi inclus în circuitul turistic. Castelul nu va fi un muzeu, ci va fi complet funcţional, aici urmând să se desfăşoare activităţi de formare profesională. El va fi însă şi o emblemă a cultivatorilor de trandafiri din zona Aiudului, deveniţi deja celebri inclusiv peste hotare.

Localitatea Sâncrai se află în "inima" zonei unde se întind câmpuri întregi de trandafiri, între localităţile Ciumbrud şi Rădeşti, la 8 kilometri de municipiul Aiud, de care aparţine administrativ.

A aparţinut familiei Banffy

Castelul din Sâncrai a fost ridicat în anul 1890 ca reşedinţă a familiei Banffy. Construcţia este situată pe malul Mureşului şi este alcătuită din demisol, parter şi etaj. Pe latura de nord sunt amplasate două turnuri de înălţimi diferite.

După venirea comuniştilor, imobilul a fost transformat, în anul 1947, în azil pentru copiii cu dizabilităţi. După cum au menţionat reprezentanţii Consilului Judeţean Alba, odată cu schimbarea destinaţiei clădirii, aceasta "a suferit mari transformări exterioare şi interioare, majoritatea fiind de natură să deformeze aspectul iniţial, dar mai ales să ducă la degradări majore datorate lipsei de profesionalism în intervenţii".

Cei de la consiliul judeţean au mai precizat că, în anii ’80, a fost efectuată o ultimă reparaţie a clădirii, neprofesională, la acoperiş. "De atunci s-au produs foarte multe stricăciuni ce contribuie la degradarea rapidă şi distrugerea clădirii. Din 1997, clădirea a rămas nelocuită, dar mai ales lăsată în paragină", au mai arătat reprezentanţii serviciului turism din cadrul instituţiei judeţene.

Igienizare şi conservare

"Anul acesta ne-am ocupat de Castelul de la Sâncrai. Am reuşit să facem o igienizare a acestuia, atât pe interior, cât şi pe exterior, atât cât s-a putut, dat fiind că a fost şi este destul de deteriorat, şi am aplicat la o proiectare pe două etape. Prima etapă este legată de proiectare pe partea de conservare şi a doua etapă pentru reabilitarea Castelului de la Sâncrai", a declarat directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Alba, Dan Popescu.

Castelul de la Sâncrai face parte din domeniul public al judeţului Alba, care a aparţinut de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Acum este părăsit, după ce centrul de plasament care a funcţionat acolo a fost închis.

Lucrările la castelul de la Sâncrai presupun două etape, conservarea şi restaurarea. Prima etapă este cea de conservare şi presupune, în special, lucrări la nivelul şarpantei, scurgerii apelor şi izolării clădirii.

"Pentru prima parte, pe un proiect câştigat de colegii mei de la Direcţia Economică pentru crearea unui centru social, se primesc nişte bani cu care să reuşim să facem conservarea", a menţionat Dan Popescu.

Licitaţia pentru proiectarea lucrărilor de conservare a fost deja făcută în cursul lunii trecute, la aceasta prezentându-se un singur ofertant, o firmă din judeţul Cluj.

Unic şi reprezentativ

"Din punctul nostru de vedere, ca funcţionalitate, el trebuie să fie o clădire reprezentativă la nivelul producătorilor şi cultivatorilor de trandafiri. Ea poate fi folosită asociativ, precum şi în ceea ce înseamnă Centrul de formare şi pregătire profesională. Ca şi funcţionalităţi, dorim să asigure spaţii pentru pregătire profesională şi spaţii pentru asociaţie, pentru nevoia lor de asociere", ne-a declarat directorul Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Alba.

"Pe de altă parte, clădirea Castelului de la Sâncrai, care este unică, poate să fie imaginea producătorilor de trandafiri din judeţul Alba (...) Castelul Rozelor>, poate fi o idee. Eu nu sunt acum în măsură să îi dau o denumire oficială, pentru că producătorii de trandafiri trebuie să aibă un cuvânt de spus, dar Castelul Rozelor sună foarte frumos. Pentru acest lucru, pe lângă reabilitarea propriu-zisă vom face şi amenajarea unei curţi, a unui domeniu - să-i spunem - splendid, în zona respectivă, cu mulţi trandafiri. Va fi o locaţie de vis", a mai spus directorul Dan Popescu.

Instituţia judeţeană a investit, până în prezent, circa 40.000 de lei în clădire, din care un sfert au fost costurile de igienizare, iar restul sunt banii pentru proiectare.

După ce această documentaţie va fi finalizată, vor fi cunoscute şi costurile estimate pentru reabilitare, pentru care se va încerca accesarea unor fonduri externe sau guvernamentale.

"Proiectantul ne va spune va loarea estimată a lucrărilor. Dar, cu siguranţă, nu va fi o investiţie pe care consiliul judeţean să şi-o permită acum în totalitate, dar vom cofinanţa cât va fi necesar", a ţinut să precizeze Dan Popescu. "Clădirea Castelului de la Sâncrai, care este unică, poate să fie imaginea producătorilor de trandafiri din judeţul Alba.“, DAN POPESCU, director tehnic Consiliul Judeţean Alba

Ne puteți urmări și pe Google News