Ea are 43 de ani, el 25 de ani, şi sunt amândoi în atenţia presei mondene. Ea celebră, el mai puţin celebru, dar a avut grijă ea să îl propulseze.
Este vorba despre relaţia dintre Jennifer Lopez (43 de ani), şi mai tânărul său iubit, Casper Smart (25 de ani). Cântăreaţa s-a "afişat" prima oară cu Casper în videoclipul "Dance Again".
Jennifer pare fericită, însă gurile rele spun că sunt probleme în paradisul în care şi-a băgat...şarpele coada. Noi dezvăluiri ale presei americane confirmă zvonurile potrivit cărora Casper profită de J.Lo, iar, "ceea ce este mai grav, îşi ascunde orientarea sexuală", după cum comentează tabloidele. A ţintit mai sus "Casper Smart este un şarpe", afirmă Josh Ayers, un fost bun prieten al dansatorului. Acesta consideră că actualul iubit al lui Jennifer Lopez a profitat şi de fosta sa prietenă, Aisha Francis, care i-a făcut rost de jobul din trupa celebrei cântăreţe, după cum comentează şi Daily Mail. Se pare că Aisha Francis a avut un şoc când a aflat de la televizor că cel pe care îl considera iubitul său s-a implicat într-o relaţie cu Jennifer Lopez. "Aisha este o fată cu adevărat frumoasă. Însă Casper s-a folosit de ea pentru a obţine ce dorea, apoi a ţintit mai sus. A părăsit-o pentru J-Lo", explică fostul prieten al dansatorului. Acesta este foarte categoric şi în ceea ce priveşte relaţia actuală cu Jennifer Lopez: "Este dispus să faca tot ce Jennifer îi cere, pentru a profita în continuare". Posibilă logodnă Şi dezvăluirile din presă despre Casper Smart nu se opresc aici. Publicaţia RadarOnline vine cu afirmaţii potrivit cărora iubitul lui J.Lo, este de fapt un gigolo gay, publicând fotografii relevante in acest sens. De aceea tocmai a fost supranumit "Şarpele gigolo-gay". Casper Smart a reacţionat la aceste dezvăluiri, spunând că tot ce s-a petrecut cu Jennifer a fost "spontan", iar reprezentantul cântăreţei a declarat: "Casper Smart nu este gay. Toate aceste comentarii se nasc din invidie şi gelozie". Potrivit DailyMail, la recenta prezentarea de modă Chanel, organizată în cadrul evenimentului Paris Fashion Week, cântăreaţa latino a afişat o atitudine nonşalantă alături de Casper. Şi nu numai atât: a afişat şi o bijuterie voluminoasă care, după cum a notat presa, "seamănă extrem de mult cu un inel de logodnă şi se pare că relaţia dintre J.Lo şi Casper Smart a trecut la nivelul următor...Şarpele a biruit! Nu degeaba J.Lo se lasă legata la ochi de Casper, în videoclipul la Dance again, cu o eşarfă neagră, pe care este inscripţionat mesajul Love is Blind"... <iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/RExWQeuKx5Y" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/bjgFH01k0gU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>