Diferenţa de bani pentru cei care au plătit sau vor plăti taxa de primă înmatriculare până la 1 iulie ar putea fi eliberată de o casierie specială, deschisă la administraţiile financiare, destinată exclusiv acestei operaţiuni, potrivit formei intermediare a normelor de aplicare.
Surse din Ministerul Finanţelor ne-au declarat că normele de aplicare a ordonanţei privind taxa auto vor fi gata în aproximativ o săptămână. „Diferenţa dintre taxa plătită şi valoarea taxei ce ar trebui să fie plătită după noua formulă ce va intra în vigoare de la 1 iulie se va face prin depunerea unei cereri la unitatea fiscală de care aparţine persoana ce trebuie să-şi recupereze banii şi va fi eliberată de la o casierie“, susţine Mihai Toti, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu şi membru al grupului de lucru care se ocupă de redactarea normelor. Alte detalii care urmează să fie stabilite prin normele de aplicare sunt legate de proiectele care vor primi finanţări din banii colectaţi din taxa auto.
Se apropie termenul Chiar dacă mai este aproximativ o săptămână până la termenul de finalizare a acestor norme, Toti susţine că grupul de lucru nu s-a întrunit până acum, dar dă asigurări că se va respecta termenul legal. „Acum suntem în stadiul formării grupului de lucru şi fiecare minister (Ministerul Mediului şi cel al Economiei şi Finanţelor - n.r.) îşi elaborează propriile propuneri“, a mai spus şeful de la Fondul de Mediu. Noua variantă a taxei auto a fost aprobată în urmă cu trei săptămâni şi prevede calcularea în funcţie de emisiile de CO2 pentru maşinile Euro 4 şi unele autovehicule Euro 3 şi are valori invers proporţionale cu vechimea, pentru maşinile mai vechi aduse din afara ţării.
De la începutul anului şi până la 9 mai, la bugetul de stat s-au colectat din taxa auto 383,44 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, adică mai bine de jumătate din proiecţia pe tot anul 2008.
Guvernul a bugetat venituri de 600,8 milioane de lei (echivalentul a 188,9 milioane de euro) din încasarea taxei de primă înmatriculare, în scădere cu 21,7% faţă de nivelul realizat în 2007, de 766,8 milioane de lei.