Casele de amanet în pericol. Revolta bijutierilor împotriva unei ordonanţe controversate

Bijuterii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Reprezentanţii organizaţiilor membre ale Uniunii Generale a Industriașilor din România – UGIR-1903 s-au întâlnit, luni, cu noul director ANPC, Horia Constantinescu pentru a discuta despre situaţia bijutierilor din ţară în urma efectelor unei ordonanţe de urgenţă.

Bijutierii acuză faptul că ordonanța prevede ca bijuteriile care sunt lăsate în amanet să fie topite înainte de valorificare, ca fiecare bijuterie să poarte și o a treia marcă pe lângă cele două obligatorii.

Prin această măsură bijutierii acuză că a fost prejudiciat dreptul la liberă circulație a mărfurilor.

„Luni a avut loc o întâlnire cu reprezentanții mai multor operatori economici constituiți în jurul unor organizații patronale, iar ANPC a avut disponibilitatea să asculte punctele de vedere ale acestora. Totodată există o acțiune la nivel intern care să lămurească atât din punct de vedere al lucrătorului, cât și din punct de vedere al producătorului direct, să lămurească problemele întâmpinate atât în relația cu operatorii economici cât și în interiorul autorității. În acest sens ne dorim ca până miercuri, cum le-am promis, să deblocăm piața, pentru că interesul nostru este să asigurăm o piață cu obiecte verificate, să încasăm, de ce nu, taxele aferente marcării acesteia la bugetul autorității și, bineînțeles, să devenim o autoritate tentantă pentru comerțul european, în așa fel încât să fim siguri că metalele prețioase nu mai sunt exportate din România în vederea marcării, ci sunt păstrate aici, asigurând un climat confortabil și de viitor pentru acest comerț care aduce venituri importante României.

Noi am spus că dorim să preîntâmpinăm exportul de bijuterii în vederea marcării și atunci să devenim o piață importantă pentru marcarea acestora pentru piața europeană. În același timp trebuie să înțelegem că fenomenul comerțului ilicit cu astfel de bijuterii trebuie să aibă opus o strategie coerentă a noastră astfel încât să-i încurajăm pe cei corecți și să-i descurajăm pe cei care nu respectă legea" a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu

Președintele Asociației Bijutierilor din România a relatat prin ce trasformări a trecut industria în ultimul an.

„Ordonanța a avut un impact economico-social foarte mare, firme închise de tot, avem cazuri în care o familie de bijutieri de 47 de ani în domeniu a renunțat la această activitate pentru că nu a  mai avut cu ce să o desfășoare. Alții din 5-6 magazine au rămas cu jumătate", a declarat Mihail Pacioianu, președintele Confederației CDG 2008 și al Asociației Bijutierilor din România.

Mihail Pacioianu spune că mai mult de jumătate din firmele care funcționau înainte de Ordonața de Urgență 10 s-au închis.

„S-a întâmplat următorul fenomen: în martie 2018 s-a dat Ordonanța de Urgență 10 și aceasta a modificat tot modul de operare al domeniului metalelor și pietrelor prețioase. A generat foarte multe aspecte negative, s-au scos în întregime normele tehnice de aplicare, nu știu dacă mai există un domeniu cu legi fără norme de alplicare. Și fiind un domeniu foarte tehnic este strict necesar să existe reglementări. Pe lângă aspectele juridice există și aspecte foarte tehnice. Conducerea direcției de metale prețioase a interpretat foarte neinspirat prevederile acestei ordonațe de urgentă. S-a blocat piața, au fost foarte multe restricții.

Obiectele rămase în amanet, se indica de către Direcția de metale prețioase, că trebuie topite și trimise către operatorii din afară, din Italia din Turcia, sau către producătorii interni care aproape nu există, producția internă este de 3%. Această activitate de amanet funcționează de peste 1000 de ani în Europa și bunurile rămase le vinzi ca atare, ca să poti să recuperezi creditul acordat. Trebuia ca fiecare obiect să poarte trei mărci, marcă de titlu ( care indică de fapt conținutul de metal prețios din acel obiect) marca de responsabilitate (care indică ce operator economic a pus pe piață obiectul) pe lângă toate acestea trebuie să aplicăm a treia marcă, o marcă de stat, care nu știu ce mai face pentru că oricum acea marcă de responsabilitate garantează produsul. S-a blocat această activitate de amanet. Mai era și chestia asta că trebuia să vii cu borderoul obiect cu obiect, dacă aveai 300 de inele, inel cu inel, sunt importatori care importau și 5000 de obiecte, în special la argint. Trebuia să mergi la marcare cu sute de borderouri, o activitate care bloca atât pe operator cât și pe salariații care făceau marcarea la ANPC."  spune Mihail Pacioianu

La întâlnire au fost reprezentate Confederația Națională a Operatorilor cu Metale și Pietre Prețioase (CDG 2008), Patronatul Importatorilor, Producătorilor și Comercianților de Bijuterii din România (PIPCBR), Asociația Bijutierilor din România (ABR), Patronatul Bijutierilor din România (PBR), Patronatul Bijutierilor Dobrogea și alte organizații, toate acestea fiind membre ale Uniunii Generale a Industriașilor din România – UGIR-1903, potrivit b1.ro