După mai multe căsătorii eșuate, Ștefan Bănică Jr. a hotărât să meargă din nou în fața altarului pentru a spune DA ultimei sale femei din viața sa. Relația cu Lavinia durează de ceva timp, iar cei doi au decis că aceasta trebuie să fie oficializată.
Dezvăluiri despre relațiile și mariajele artistului Ștefan Bănică Jr. au fost făcute de Cristi Brancu într-o înregistrare realizată pe vlog-ul său.
„Am stat și m-am gândit cum și-a schimbat comportamentul față de nuntă Ștefan Bănică Junior de-a lungul anilor. E adevărat, când a avut relația cu Nadia Comăneci sau când a avut celebra, frumoasa și pasionala relație cu Cristina Țopescu, încă nu a ajuns la căsătorie, deși Cristinei îi spunea că poate să facă lucruri necugetate dacă ea nu se întoarce la el. Într-o bună zi, însă, apare Mihaela Rădulescu. Se desfășoară o relație scurtă, tumultuoasă, vine, pleacă, după care în 1997, în vară, că omului în place să se căsătorească în vară, se căsătoresc. Se produce o nuntă așa cum se cuvine. Cu mai mulți colegi: Mihai Constantin, Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Tania Budi, foarte multă lume.
Se desfășoară o nuntă absolut normală, despre care ne putem da seama că au fost câteva semne pe care Ștefan nu le-a respectat, nici Mihaela nu le-a respectat și poate de asta s-a ales praful de această căsătorie care a durat, practic, doi ani și ceva. Pentru că la nunta care a fost la biserică, rochia Mihaelei Rădulescu s-a rupt și a fost cusută pe ea o rochie stil Doina Levintza.
După care Mihaela Rădulescu povestește că ea la nuntă a dansat mai mult cu scenă, pentru că Ștefan era pe scenă. Ori se spune că acel cântăreț care cântă la nunta lui nu o să aibă noroc la nuntă.
S-a mai întâmplat ceva. Al treilea semn care putea să însemne ghinion: au făcut o lună de miere la Marea Roșie, unde Mihaela Rădulescu a făcut scufundări, ocazie cu care Mihaela Rădulescu a avut niște julituri fantastice. Practic, luna de miere n-a fost lună de miere.
Într-o bună zi, Mihaela a zis că Ștefan n-a mai venit acasă, ar fi fost ceva, ar fi încercat Ștefan să facă un divorț mai dur. Problema e că ea se îndrăgostise de Elan Schwartzenberg și după cum știți cu Elan nu e bine să glumești. Prin urmare, totul s-a încheiat așa cum se cuvine”, a spus Cristi Brancu.
Jurnalistul a continuat și cu celelalte relații ale cântărețului.
„Câțiva ani mai târziu, după ce Ștefan nu se căsătorește, dar are un copil absolut superb cu Camelia Constantinescu, prin 2005, Ștefan Bănică Junior e surprins alături de Andreea Marin. O relație frumoasă, care s-a sudat absolut extraordinar. Cum a fost căsătoria? O semnare de hârtie în Statele Unite…
De data asta, în 2006, Ștefan Bănică Junior este în apogeul carierei lui. Cununia civilă se întâmplă într-un mod surprinzător, la Veneția, în fața a 25 de invitați care au fost chemați la o masă foarte frumoasă.
Se pare că acesta a fost modelul pe care l-a respectat Ștefan chiar și atunci când a făcut botezul, botezul Violetei fiind făcut în casa lor, care a devenit o fortăreață cu această ocazie”, a mai declarat Brancu.
„Vine anul 2013, când în ianuarie, Ștefan Bănică și Andreea pleacă în Dubai ca să scape de presă…
Devine oficială, în 2014, relația cu Lavinia Pîrva, care, după cum spunea Ștefan Bănică Junior, e femeia cea mai potrivită pentru că îi dă echilibru. Faptul că Lavinia este cumva mai în spate și el este astrul călăuzitor, face ca lucrurile astea să funcționeze și să fie mai bune pentru această căsnicie în care Ștefan se simte mai bine, iar Lavinia este cu siguranță posesoarea bărbatului pe care îl râvnește în continuare foarte multă lume. De data asta nu se mai merge nici până în America, nici până la Veneția, și în vara anului trecut ea i-a pus cătușele.
Se duc în Bulgaria, fac de asemenea cu prietenii o ceremonie foarte scurtă și foarte frumoasă, și iată că pe Ștefan Bănică Junior n-o să-l vedeți niciodată la televiziune dându-și nunta sau alt eveniment, n-o să-l vedeți niciodată oferind amănunte mai multe decât poate oferi…
… Sper, din toate punctele de vedere, ca aceasta să fie ultima nuntă despre care să vorbim și să nu mai fac comparații cu nimic…
… Lavinia n-are atâtea rivalități, înțeleg că relația cu Andreea Marin este civilizată, iar Mihaela Rădulescu este undeva departe. Prin urmare, Lavinia s-ar putea să aibă liniștea maturității depline a lui Ștefan…” , a continuat Cristi Brancu, potrivit b1.ro