Carol Parc Hotel din Capitală va primi vinerea aceasta titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Palatul Elisabeta, în prezenţa Majestăţii Sale Regele Mihai I şi a Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României.
Înalta distincţie este conferită Carol Parc Hotel în semn de recunoaştere a calităţii deosebite a serviciilor hotelului şi restaurantului şi în semn de apreciere a consecvenţei, seriozităţii, înaltului profesionalism şi protocol prin care acesta s-a distins.
Carol Parc Hotel este singurul hotel de 5 stele din România inclus de către autoritatea în materie de turism Conde Nast Traveller în celebrul său top "130 Best Hotels of the World" şi a fost desemnat în anul deschiderii sale drept Hotelul Anului. De asemenea hotelului i-a fost decernat de către Uniunea Arhitecţilor din România cu premiul "Cel mai bun proiect de Restaurare şi Design" ce a recompensat efortul de restaurare integrală şi îmbunătăţire a Fostului Palat Şuter construit în 1906. Gazdă bună Până la acordarea acestei înalte distincţii Carol Parc Hotel a fost timp de un an Locaţie Recomandată de Casa Regală a României, găzduind oaspeţi ai Familiei Regale ce nu au fost cazaţi la Palatul Elisabeta. De asemenea hotelul a fost deseori gazda a Alteţelor lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu care au apreciat valoarea extraordinară a locului, calitatea serviciilor şi dedicarea oamenilor care îi dau viaţă. Carol Parc Hotel are în portofoliul său evenimentul Best Flower, organizat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii sale Regina Ana a României. Expoziţia Anuală a Designerilor florişti continuă tradiţia interbelică a expoziţiilor horticole organizate în a doua jumătate a lunii mai în zona Parcului Carol, evenimente ce s-au bucurat de asemenea, în acele vremuri de Înaltul Patronaj al Reginelor României. "Suntem onoraţi să ne oferim serviciile, priceperea şi atenţia Familiei Regale a României, model de devotament, discreţie şi caritate greu de egalat în vremurile noastre. Este o mândrie pentru noi să servim Casa Regală, să sprijinim acţiunile acesteia şi să fim sprijin în consolidarea instituţiei Casei Majestăţii Sale Regele Mihai I, căruia îi purtăm un profund respect. Suntem bucuroşi să vedem că eforturile şi devotamentul cu care am readus la viaţă o părticică valoroasă a istoriei oraşului - Palatul Şuter - sunt apreciate şi că acesta a revenit la viaţă şi splendoarea sa de altă dată odată cu transformarea sa în hotel-restaurant. Cum tradiţia, eleganţa, discreţia, autenticitatea şi dedicarea sunt valori apreciate şi de Carol Parc Hotel şi de Casa Regală a României, iată, aceste virtuţi ne-au adus împreună”, a declarat Adrian Cătălin Petre, proprietarul hotelului.
Prin statut, titlul de Furnizor al Casei Regale a României, este una dintre cele mai prestigioase recunoaşteri a calităţii serviciilor şi produselor de pe piaţa românească şi se acordă pentru o perioadă de trei ani. De titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, pe partea de design vestimentar, se bucură şi croitorul Alexandru Ciucu.