Horia dăduse toate șpăgile din lume ca să își cumpere la preț de nimic o superbă casă în centru. Construită de un arhitect celebru acum mai bine de 100 de ani, rezistase vitejește în fața comuniștilor, a cutremurelor și a chiriașilor săraci ai statului.
Venise Revoluția, dar retrocedările o ocoliseră. Profitând de celebra lege 112 din 1995, chiriașii depuseseră cereri de cumpărare. Casa se întindea pe trei etaje și fiecare etaj aparținea unei familii. Dar cum erau oameni săraci și fără relații, cererile lor prinseseră pânze de păianjen. Cine să le rezolve dacă nu ungeau rotițele corupției? Și, uite așa, a apărut în peisaj Horia. Văzuse casa într-o duminică și se îndrăgostise. Trebuia să fie a lui. A bătut la ușa apartamentului de la parter și s-a prezentat:
- Bună ziua, mă numesc Horia Turcu și aș dori să cumpăr această casă.
În pragul ușii l-a întâmpinat o bătrână uimită de dorința bărbatului :
- Cam mare îndrăzneala dumitale, tinere. Cu ce drept bați la ușa mea?
- Mă iertați, nu vreau să vă supăr.
- M-ai supărat deja. Nu e de vânzare casa și i-a închis ușa.
- Babă senilă, s-a enervat Horia, cu forța și tot ți-o iau.
A doua zi s-a înființat la Primărie unde avea el o prietenă cu care rezolva chestii.
- Anca, vreau să știu situația juridică a unei case.
- Dă-mi adresa să verific și te sun mai târziu.
Horia aștepta nerăbdător vești.
- S-ar putea să ai noroc. Sunt trei chiriași care au cerut s-o cumpere. Cel de la parter ne-a dat în judecată și probabil va câștiga, dar la ceilalți doi se poate rezolva. Te aștept la mine să vorbim.
Horia a zburat până la primărie.
- Spune-mi, nu mă mai fierbe. Pe scurt, funcționara i-a dat numele chiriașilor și l-a învățat cum să procedeze.
- Sunt toți bătrâni, ar trebui să îi convingi ușor și cu bani puțini. Să-ți vândă casa mai înainte de a face actele cu noi.
- Păi cum să-mi vândă dacă n-au voie zece ani? Nu așa zice legea?
- Le dai o sumă de bani ca să-ți facă o promisiune de vânzare a casei când se împlinește termenul de zece ani. Te trimit eu la un notar care să te învețe.
- Am înțeles. Mulțumesc mult, Anca.
Horia a urmat întocmai instrucțiunile. A bătut la ușa celorlalți chiriași, sperând ca va avea mai mult noroc decât cu doamna de la parter.
- Știți ce bandiți sunt ăștia de la Primărie? În veci n-o să cumpărați apartamentul. Dacă mi-l vindeți mie, mă oblig să rezolv chestiunea. Ce ziceți? Și luați și bani frumușei pe ei, mai înainte să treacă ăia zece ani.
- Măi băiatule, dar nu avem voie să vindem după ce cumpărăm.
- Nu vă faceți griji. Facem o promisiune de vânzare și peste zece ani eu devin proprietar. Eu vă dau toți banii acum. Între timp, am nevoie de o procură ca să vă reprezint.
Și, ca prin minune, dosarele au intrat pe circuit și Horia Turcu era la un pas de a-și vedea visul împlinit. Numai bătrâna de la parter, doamna Șerbănescu, îi stătea ca un ghimpe înfipt de care nu putea scăpa. Femeia câștigase în instanța și urma să devină proprietara apartamentului de la parter. Horia își finalizase și el toate actele, plătise banii și le dăduse chiriașilor termen de o lună să părăsească imobilul. Își dorea să renoveze întreaga casă. A bătut din nou la ușa doamnei Șerbănescu, cu gânduri pașnice :
- Bună ziua. Am auzit că ați devenit proprietară. Acum putem vorbi de la egal la egal.
- Ești un impostor, domnule. Nu știu cum i-ai convins pe cei de la etaj, dar cu mine nu-ți merge. Zece ani de zile oamenii ăia n-au voie să vândă, le interzice legea. N-avem ce discuta. A dat să închidă ușa, dar piciorul lui Horia a oprit-o.
- Nu te pune mine, ciudato, că o să- ți pară rău. Vinde dracu apartamentul și du-te unde vrei. O să-ți fac viața un calvar aici.
Discuțiile celor doi deveneau pe zi ce trecea mai tăioase și mai amenințătoare. Horia era disperat.
- Frate, cum scap de baba asta, că îmi vine s-o sugrum când o văd. Zici că e vrăjitoare. Am schimbat trei echipe de muncitori, nu mai vrea niciunul să lucreze în casa asta. Au căzut schelele de două ori, a luat foc instalația electrică, un muncitor care lucra pe acoperiș a fost înțepat de o viespe și a ajuns la spital. Parcă ar fi blestemată casa.
- Nu-mi vine să cred că stai în loc de o babă. Dă-i un brânci pe scări, zidește-i ușa.
- Crezi că eu nu m-am gândit?
- Adu-i niște țigani în casă, pune-i manele, taie-i curentul. Trebuie să cedeze.
Șase luni a încercat Horia să o alunge de bunăvoie pe doamna Șerbănescu. Cheltuia în zadar o grămadă de bani. Casa parcă prinsese viață și-l alunga. Uneori i se părea că aude voci din pereți, că e supravegheat, că cineva îl sugrumă cu mâini nevăzute.
S-a dus și la o vrăjitoare care, pe bani mulți, i-a spus să urineze în toate colțurile imobilului și să pună soareci morți în pereți. Ce tâmpenii!
O s-o dea în judecată. Era singura soluție. A ajuns la un avocat despre care un prieten îi spusese că e singurul care îl poate ajuta. Horia i-a explicat pe scurt povestea și aștepta o soluție. Avocatul avea mișcări grave și trăgea cu seriozitate dintr-o pipă. Tăcea artistic, căutând prin sertarele secrete ale minții cuvinte potrivite ca să-și impresioneze viitorul client.
- Domnul meu, eu nu mă ocup decât de finețuri ale dreptului, nu de aspecte comune pe care le poate face orice avocat mediocru.
- Credeți-mă, la câți bani intenționez să vă dau, veți avea parte de toate finețurile.
- Dacă așa stau lucrurile, sunt dispus să vă ascult.
Într-un final, marele maestru s-a hotărât să se bage în mocirla mediocrității și să accepte cazul. Plângeri penale, sesizări la autorități, hărțuire pe toate planurile. Îi cereau daune, o acuzau de violare de domiciliu, furt și distrugere, fals și uz de fals. În ziua când a primit prima citație, doamna Șerbănescu n-a spus nimic. Doar l-a privit pe Horia și inima lui a sărit în gât.
- Baba asta e înfiorătoare, domnule avocat. Sigur pune ceva la cale.
- Vreau să stau de vorbă cu ea, s-a hotărât maestrul.
Doamna Șerbănescu l-a primit cu politețe. L-a invitat înăuntru, iar maestrul și-a călcat pe principii și a intrat deși îl deranja mirosul acru și tăios de casă veche. A zăbovit mult înăuntru și numai ei știu ce-au vorbit. Teama își făcuse deja culcuș în mintea lui Horia. Cu gândurile împrăștiate în toate direcțiile a ieșit să bea ceva. Orele treceau. Spre seară l-a sunat pe avocat.
- Îmi pare rău dar soțul meu a suferit un infarct, i-a răspuns o voce de femeie. În trei zile maestrul s-a dus. Păcat de el și de finețurile dreptului lăsate de izbeliște.
- Baba e de vină, gândea Horia.
Poștașul a bătut la ușă și i-a înmânat o citație. Un anume procuror îl aducea la cunoștință că în două zile era chemat la audieri. Gândul l-a dus iar la doamna Șerbănescu. Îi trebuia urgent un avocat.
- Hm, nu miroase a bine. L-a speriat noul apărător. E un dosar de corupție, mă și mir că nu v-au luat cu mandat.
Peste două zile, la nouă dimineața, avocatul lui Horia întârzia. L-a tot sunat, dar telefonul era închis. Trecuse deja o jumătate de oră și se temea să nu fie arestat pentru că nu se prezenta. A decis să meargă singur, cu orice risc.
- Îmi cer scuze, domnule procuror. Am fost aici la ora nouă, dar domnul avocat nu-mi răspunde la telefon. Nu știu ce se întâmplă.
- Sper că nu e avocatul care a avut un accident de mașină azi noapte. Am văzut la știri.
Credeți sau nu, era acel avocat. Care, între timp murise, lăsându-l pe eroul nostru al nimănui. Horia a început să tremure.
- Vă putem chema un avocat din oficiu, dacă sunteți de acord, i-a propus procurorul. Avem niște acte de procedură urgente pe care trebuie să le facem doar în prezența unui avocat.
A acceptat. Dacă o mierlea și ăsta, măcar nu trebuia să-l plătească. Era acuzat, printre altele, de trafic de influență, înșelăciune, dare de mită. O anume doamnă Șerbănescu, formulase un denunț împotriva lui, la care atașase un munte de probe.
- Eram sigur că baba asta m-a făcut. E o vrăjitoare și o criminală, nu credeți nimic, domnule procuror. Mi-a omorât deja doi avocați.
Nimeni nu l-a luat în seamă. I-au dat un control judiciar și i-au interzis să părăsească țara.
- Ne vedem la instanța, i-a spus avocatul din oficiu. Am contestat măura preventivă.
- Domnule, sfatul meu e să dispari cât mai poți. N-ai aflat că toți avocații mei mor în condiții suspecte?
Avocatul avea un rânjet de pechinez supărat:
- Lasă domnule că nu mă sperie nimic pe mine.
Să vă mai spun ce s-a întâmplat și cu acest individ? Nici eu nu m-aș crede, dar adevărul uneori e mai stupid decât ficțiunea. Nu, n-a murit, dar un accident vascular i-a luat graiul și mâna stângă la câteva ore după ce-l cunoscuse pe Horia. Karma se pare că fusese mai blândă cu el – era, până la urmă, doar un avocat din oficiu.
Pe final să vă spun și cum am aflat povestea lui Horia. Era acuzat într-un dosar de omor – cică victima, pe nume Șerbănescu Profira, fusese aruncată de la fereastra mansardei unui imobil în care, întâmplător se afla inculpatul Horia Turcu. El zicea că e nevinovat și că femeia urcase fără drept în casa lui, dar toată lumea știa că avea toate motivele din lume să-i facă vânt.
Mai spunea Horia că moarta îi apărea în vise și râdea de el. Că intenționat sărise de la etaj ca să-i facă lui rău. Unii spun că de vină ar fi fost casa bântuită.
Fantoma fostului arhitect, nemulțumită de noii proprietari, hotărâse să scape de ei.