CARTEA SAPTAMANII: "Obsesia" lui Emil Mladin

Prozatorul Emil Mladin, care a debutat in 1990, primul an de libertate, se intoarce cu un roman pe care-l doreste socant  si scandalos.

Prozatorul Emil Mladin a debutat la inceputul anilor ‘90, odata cu valul de deschidere editoriala postrevolutionara, si s-a impus drept unul dintre cei mai incisivi si lipsiti de tabuuri „cronicari” ai vietii mediilor periferice, ai situatiilor exceptionale. Aplecarea sa spre acest tip de subiecte, care i-a facut pe unii sa-l compare cu nume vestite de scriitori self-made, cum ar fi Gorki, London sau Hemingway, se datora si experientei bogate de viata a autorului, dar si tendintei generale a anilor '90 spre o proza de observatie sociala directa, dezbarata de tabuurile - erotice, sociale sau politice - de care suferise in vremea comunismului.

Era vorba de o literatura dura, de mare incisivitate si impact imediat, scrisa sub urgenta apropierii fatale a sfarsitului de mileniu, ceea ce a facut sa fie numita „apocaliptica” sau „milenarista”. Emil Mladin, prin biografia sa spectaculoasa si temperamentul sau „dintr-o bucata”, avea toate datele pentru a fi in plutonul fruntas al acestui tip de literatura „nouazecista”, in care au stralucit si nume ca Radu Aldulescu, Rasvan Popescu sau Petre Barbu.

Dupa destul de multe carti publicate in „tulburatii” ani ‘90 si mai putine in deceniul care le-a urmat, Emil Mladin revine acum, cand lucrurile par a se mai aseza si parca pentru a le spune tinerilor „milenaristi”/”mizerabilisti” de tip nou, asa-numitii „douamiisti”, ca cei mai in varsta decat ei (autorul, nascut in 1949, se indreapta spre bariera celor 60 de ani) mai au inca destule de spus.

Revenirea se produce la Editura Cartea Romaneasca, redevenita de cativa ani bastionul editarii literaturii contemporane, cu un roman intitulat direct, incitant si provocator „Obsesia”.

Cartea descrie „coborarea in infern” si strabaterea bolgiilor acestuia de catre poetul damnat Sorin Clejan. Editura considera ca „Emil Mladin a scris o incredibila poveste de dragoste, care depaseste toate granitele imaginatiei, incalcand tabuuri si vindecand prejudecati”.

OPERA

Premiat de Academia Romana

> Prozatorul Emil Mladin, bucurestean de origine, a reusit sa debuteze de-abia in 1990, cu romanul „Yesterday”. Au urmat alte romane, apreciate de critica si de cititori: „Anno Domini 1989”, „Haimanaua”, „Parintele Mavrodin” (Premiul Academiei Romane), „Pedeapsa”, „Champs-Elysees”, „Ultima evadare”. Din 2002, scriitorul publica si teatru, scotand volume premiate si receptate pozitiv de critica. Criticul Razvan Voncu prefera sa il puna pe Emil Mladin pe coperta a treia a cartii, in paradigma („sertarasul”) marelui scriitor german Hermann Hesse.