Ziarul "Evenimentul zilei" se va vinde cu "Cartea regală de bucate", ediţia kiosk, scrisă de Principesa Margareta a României. Cartea cuprinde reţete şi poveşti despre familiile regale ale lumii.
Cartea de bucate lansată toamna trecută la Gaudeamus de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României s-a vândut ca pâinea caldă. Începând de joi, 24 martie, "Cartea regală de bucate", ediţia kiosk, se va vinde la chioşcurile de ziare timp de două săptămâni cu "Evenimentul zilei". Ediţia kiosk presupune un format mai mic decât ediţia de librărie, cu exact acelaşi conţinut. Preţul ediţiei kiosk este de 14,9 lei, împreună cu "Evenimentul zilei".
Cartea Principesei este atât pe gustul gurmanzilor, cât şi al pasionaţilor de istorie, conţinând reţete ce se gătesc în bucătăriile palatelor regale, amintiri ale Principesei şi portete ale membrilor familiilor regale din lume. Lucrarea este, aşa cum spune Principesa, o modalitate diferită de a cunoaşte familiile regale. Reţete prin corespondenţă Pentru a aduna reţetele, Prin cipesa a scris scrisori detaliate rudelor, cerându-le reţete preferate şi fotografii. Rezultatul demersului este o colecţie de mâncăruri recomandate de Regele Mihai şi Regina Ana ai României, Regina Sofia a Spaniei, Regina Silvia a Suediei, Prinţul Charles, Principele Alexandru II şi Principesa Ecateria ai Iugoslaviei şi Serbiei, Principesa Astrid a Belgiei şi Arhiducele Lorenz al Austriei, Principele Jean şi Principesa Philomena ai Franţei etc.
Ouă coapte în cartofi de Regina Elena
Primele reţete prezentate în volum au fost gătite de bunicile Principesei Margareta, două femei speciale care i-au marcat copilăria şi adolescenţa. Bunica paternă, Regina Elena a României, a fost modelul spiritual al Principesei. "Nimic din graţia, inteligenţa şi bunătatea ei nu se va şterge vreodată din mintea şi sufletul meu", scrie Principesa în carte.
Din copilăria petrecută alături de bunică la Vila Sparta, din Toscana, Italia, Principesa îşi aminteşte o reţetă simplă, dar gustoasă, de ouă coapte în cartofi. Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana ai României, părinţii Principesei, nu sunt mari amatori de mâncăruri sofisticate. Însă fără să fie un gurmand, Regele apreciază mâncarea bună. Pentru "Cartea regală de bucate" i-a recomandat fiicei "Pasta con pesto", o mâncare în care pastele se combină cu parmezan, cu pastă din busuioc proaspăt şi muguri de pin. Budinca de fazan, preferata Prinţului Charles O altă figură regală celebră care se regăseşte în cartea de bucate este Prinţul Charles al Marii Britanii, care, spune Principesa, a avut tot timpul o afecţiune pentru România. Despre preferinţele lui culinare, Principesa Margareta scrie: "Sunt anumite feluri care nu lipsesc niciodată de la masa lui, toate preparate cu legume şi ingrediente ecologice". Când ia cina în România, Principele Charles mănâncă orez cremos cu ciuperci şi mirodenii şi un fel de ciulama cu ouă fierte întregi.
Pentru lucrarea Principesei, Prinţul a trimis două reţete: sufleu de brânză copt de două ori şi budincă de fazan, reţete minuţioase, dar cu gust regal.
GARANŢIA CALITĂŢII
Fiecare reţetă a fost gătită la Palat
Decizia Principesei de a aduna reţetele regale are drept scop consemnarea în istorie a unor mâncăruri care, altfel, ar dispărea în timp, aşa cum s-a întâmplat cu multe reţete regale din perioda bunicilor Principesei Margareta.
"Bunicile mele, Regina Elena a României şi Principesa Margareta a Danemarcei, au avut parte, de-a lungul timpului, de multe experienţe culinare în tot ce avea mai bun cultura ospitalităţii daneze, greceşti, engleze, franceze, italiene şi ruse. Numai că ele nu au făcut travaliul de aşternere pe hârtie a amintirilor şi au uitat multe dintre reţete", scrie Principesa Margareta în "Cartea Regală de bucate".
Fiecare mâncare prezentată are propria poveste, iar pentru a se asigura că reţeta este delicioasă, Principesa a gătit-o şi a îmbunătăţit-o personal, în bucătăria de la Palatul Elisabeta, ajutată de maestrul bucătar al Palatului, Eugenia Ilie.
AUTOGRAF
Lansare în Ploieşti, la Sibiu şi Braşov
Doritorii de autografe de la Principesă pot achiziţiona cartea în ediţia kiosk împreună cu ziarul "Evenimentul zilei", cu 14,9 lei, şi se pot întâlni ulterior cu autoarea la Ploieşti, Sibiu sau Braşov.
Casa Regală împreună cu Editura Curtea Veche organizează trei lansări ale cărţii, vineri, 25 martie, şi sâmbătă, 26 martie. Vineri, la ora 10.00, autoarea va fi prezentă la Ploieşti, la Galeriile Comerciale Winmarkt (Grand Center Ploieşti). În aceeaşi zi, la ora 17.00, va avea loc lansarea cărţii, în prezenţa Principesei, la Librăria Humanitas din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu nr. 16). Sâmbătă, 26 martie, va avea loc o nouă lansare la Târgul Internaţional de Carte "Libris", din Braşov, la ora 16.00. La acest eveniment va vorbi despre carte şi istoricul Adrian Cioroianu. La cele trei evenimente, doritorii vor putea achiziţiona şi ediţia de librărie a cărţii, cu 40 de lei.
- Comentariile la acest articol sunt suspendate!