Cartarescu: „N-a intrat încă în mintea noastră ideea că suntem, de la o vreme, o regiune a unui mare stat federal numit Uniunea Europeană“.
N-a intrat încă în mintea noastră - şi e posibil să nu intre prea curând - ideea că suntem de la o vreme o regiune a unui mare stat federal numit Uniunea Europeană, că pe lângă identitatea noastră naţională avem acum şi una supra-naţională, cea de europeni.
Oriunde te uiţi, în politică, în viaţa de zi cu zi, în cultură, nu auzi la noi decât faimoasa replică a lui Caţavencu: „Nu voi să ştiu, stimabile, de Europa dumitale... Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei?“. Ei, uite că totuşi ne amestecăm, vrândnevrând, şi mai curând decât am fi bănuit, căci alegerile pentru Parlamentul European bat la uşă.
Câţi cetăţeni vor înţelege importanţa lor şi se vor deranja pe o zi friguroasă de noiembrie să iasă la vot, de data asta nu pentru sau contra lui Băsescu, nu pentru PSD, PNL, PRM, nu pentru maneliştii noştri politici Geoană, Tăriceanu, Boc sau Becali, ci pentru abstracta, îndepărtata, ceţoasa Europă, cu principiile ei de neînţeles, cu stelele ei aşezate în cerc, cu birocraţia ei de la Bruxelles care ne tot trage de urechi din când în când şi ne ameninţă cu tot felul de clauze...
Pentru mine e un mare semn de întrebare dacă românii se pot mobiliza pentru ceva pe care nu-l iubesc şi nu-l urăsc, despre care ştiu doar generalităţi. Dacă le ştiu şi pe alea. Dacă nu, iată câteva: Cel mai mult seamănă Parlamentul European cu un ceasornic elveţian care-ncearcă să unifice timpul istoric cu mai multe viteze al continentului nostru.
El reprezintă azi 450 de milioane de oameni. Are 732 de deputaţi aleşi în fiecare ţară de origine prin alegeri generale, libere şi secrete. La aceste alegeri pot candida atât membri ai unor partide politice (peste 160 de partide au reprezentanţi azi în PE), cât şi independenţi.
Criteriile după care se distribuie fiecărui stat membru UE un număr de fotolii de parlamentari sunt doar în linii mari cele ale proporţionalităţii cu numărul de locuitori. Corective complicate tind să favorizeze statele mici, care capătă mai multe locuri decât le-ar îngădui-o populaţia. Germania are cel mai mare număr de locuri: 99, iar Malta cel mai mic, numai 5. România are alocate 35 de fotolii de deputaţi, situându-se pe un remarcabil loc 7 între naţiunile europene.
Prin urmare, nu suntem nici pe departe nişte chibiţi fără nicio putere, dimpotrivă, cu oameni potriviţi - dac-o să-i găsim undeva - putem influenţa serios în favoarea noastră balanţa puterii europene. Parlamentarii de la Bruxelles sunt grupaţi în 7 fracţiuni politice care reflectă cele 7 mari doctrine ideologice ale continentului, dar există şi independenţi. Ce face, concret, Parlamentul European? Mai întâi, adoptă legislaţia europeană, ca urmare a proiectelor de legi iniţiate de Comisia Europeană.
Apoi, aprobă şi, dacă e cazul, modifică proiectul de buget european şi supervizează cheltuielile. În fine, parlamentul analizează integritatea membrilor aleşi înainte de numirea lor şi-i poate respinge pe cei inconvenabili. Îmi cer scuze pentru aceste date seci, pe care le-am inclus în articol cu speranţa că măcar câţiva cititori se vor simţi mai informaţi de-acum în privinţa scopului mobilizării electorale din 25 noiembrie. De fapt, adevărul e că nu vom ieşi atunci din casă pentru acest Swatch sofisticat şi aparent foarte departe de viaţa noastră concretă, ci tot ca să ne-ncurajă m echipa favorită în sportul naţional al politicii interne.
Nu vrem să ştim de Europa, dar ne pasă dacă partidul nostru câştigă cât mai multe dintre fotoliile noastre din PE. Acest lucru îl ştiu şi partidele, care şi-au împopoţonat listele electorale cu trufandale de preţ, ţinute la rece tocmai pentru asemenea selecte ocazii. Că doar PNL-ul nu e nebun să defileze la Bruxelles cu cei care guvernează pe malul Dâmboviţei, cu corupţii şi incompetenţii care ne-au făcut deja de ocară în Europa. Dimpotrivă, în fruntea bucatelor stau acum, ca scoşi din cutie, cetăţeni mai mult sau mai puţin oneşti ca Renate Weber şi Daniel Dăianu.
E drept, ultimul are smochingul puţin şifonat la spate de trecutul său de ofiţer SIE, dar e totuşi băiat bun, de-al nostru ca brazii. PLD-ul l-a scos în fereastră pe simpaticul bătrânel Stolojan, fiind zi de pensie. PNG-ul intră-n Alba- Iulia cu voievodul Jiji călare pe cal alb în frunte, cu multă pompă (aspiro-respingătoare). PSD-ul, mai modest, defilează cu câţiva mărunţei, nu prea afrodiziaci, dar insistenţi, Titus Corlăţean şi Adrian Severin.
Mâzgăliciul mâncător de unguri Mihăescu e-n frunte la PRM şi, apropo de unguri, Gyorgy Frunda e bács la UDMR. Cât despre PD, el ne serveşte şi la europarlamentare acelaşi pudding inodor, incolor şi insipid care are singura calitate (vai, esenţială pe tărâmul mioritic) că nu e toxic. Cu Frunzăverde în frunte, va avea victorii multe. Toate acestea fiind spuse, mare minune să avem pe 25 noiembrie o participare la vot mai mare de 25 la sută. Şi, cu toate astea, niciodată votul nostru n-a fost mai important.