Carrefour vinde și dă lovitura momentului. Câștiguri uriașe!

Carrefour va ceda partea pe care o deține din Cargo, o companie imobiliară, în schimbul a 290 de milioane de euro, către grupul imobiliar Argan. Compania franceză continuă astfel un plan de transformare demarat la începutul anului trecut, în lupta pe care o duce cu Amazon, principala amenințare pentru piața de retail.

Activele totale ale Cargo, o entitate care deține o bună parte din centrele de distribuție ale Carrefour, sunt evaluate la 900 de milioane de euro. Cum gigantul francez deține aproximativ 32% din firmă, reprezentanții Carrefour au declarat că vor obține în jur de 290 de milioane de euro din această tranzacție. 80% din sumă va fi achitată cash, în timp ce restul de 20%, adică aproape 60 de milioane de euro, se vor transforma într-un procent de 5% din acțiunile Argan ce va rămâne în portofoliul Carrefour.

Grupul francez este cel mai mare retailer din Europa, dar amenințarea comerțului online, acolo unde Amazon defilează, a obligat compania să-și regândească strategia. Astfel, conducerea Carrefour și-a propus să vândă active de 500 de milioane de euro până la finalul lui 2022 pentru a scădea gradul de îndatorare. Astfel, se așteaptă o îmbunătățire marginală a profiturilor.

În România, Carrefour deține 303 magazine, dintre care 32 sunt hipemarketuri, iar 218 sunt supermarketuri.