Carrefour a anunţat astăzi nominalizarea suedezului Lars Olofsson în funcţia de director general al grupului. El îl va înlocui pe spaniolul José Luis Duran, potrivit Le Monde.
Olofsson este în prezent numărul doi în ierarhie în cadrul gigantului elveţian agroalimentar Nestlé. El va intra în noua funcţie la 1 ianuarie 2009.
Înlocuirea lui Duran nu este neapărat o surpriză întrucât de mai multe luni de zile se vehiculau astfel de zvonuri.
Acţionarii principali ai distribuitorului Carrefour erau tot mai nemulţumiţi de performaţele investiţiilor lor, după ce acţiunile grupului au scăzut cu mai mult de 44% de la începutul anului, potrivit sursei citate.