Carrefour a vândut cu 40% mai mult în România

Vânzările Carrefour în România au crescut în primul semestru cu 40%, până la jumătate de miliard de euro, susţinute de expansiunea retailerului, proces care a compensat efectele negative ale variaţiilor de curs valutar, a anunţat ieri-seară grupul francez.

La nivel de grup, Carrefour a înregistrat în primul semestru vânzări de 47,1 miliarde euro, cu 8% peste nivelul raportat în perioada similară din 2007. „Grupul a înregistrat o performanţă puternică, având în vedere creşterea de 8,6% înregistrată de vânzări, în condiţiile unor rate de schimb constante, în contextul unui mediu economic dificil“, se menţionează în comunicatul Carrefour.   În regiune, Polonia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 57%, în timp ce Grecia şi Turcia au consemnat performanţe mai slabe, de 8,4% şi respectiv 7,9%. În Europa de Vest, creşterile vânzărilor au fost sub două cifre: 8,2% în Spania şi 0,9% în Italia, în timp ce Belgia a consemnat o scădere de 3%.

Grupul francez este lider pe formatul de hipermarket în România, realizând anul trecut o cifră de afaceri de 866 de milioane de euro. Anul acesta, Carrefour se aşteaptă să depăşească pragul de un miliard de euro.   Carrefour a achiziţionat în toamna anului trecut lanţul de supermarketuri Artima, de la fondul de investiţii Enterprise Investors, pentru 55 de milioane de euro, intrând astfel pe al doilea segment de piaţă, după ce s-a dezvoltat în ultimii şapte ani pe zona de hipermarketuri.