Carradine, victima propriului joc sexual

Anchetatorii suspectează că actorul ar fi murit în urma unui accident provocat de o metodă bizară de autosatisfacere.

Moartea bruscă şi bizară a celebrului actor american David Carradine i-a şocat pe apropiaţii săi şi le-a dat de lucru anchetatorilor. Trupul său neînsufleţit a fost descoperit joi, de cameristă, în dulapul din camera sa de hotel din Bangkok, iar ultima ipoteză vehiculată de anchetatori este că acesta s-a spânzurat accidental, în timpul unui joc sexual de autosatisfacere.

„O sfoară era prinsă în jurul gâtului şi o alta în jurul organelor genitale, iar ambele, legate una de cealaltă, erau prinse de dulap. În aceste condiţii, nu putem fi siguri dacă s-a sinucis sau a murit accidental după masturbare”, a explicat generalul Worapong Siewpreecha, de la poliţia municipală din Bangkok, citat de AFP.

Singur în cameră

Un prim raport al medicilor legişti thailandezi arată că actorul nu avea urme de lovituri pe corp, ceea ce întăreşte supoziţia că se afla singur în cameră. În plus, camerele de supraveghere ale hotelului de lux Nai Lert Park demonstrează că nimeni nu a intrat sau ieşit în ziua aceea pe uşă (încuiată pe dină untru).

Ideea accidentului pro vocat de un joc autoerotic e sus ţinută şi de Porntip Rojanasunan, medic legist la Ministerul thailandez al Justiţiei. „Nu este si nu cidere sau crimă, ci a murit (...) du pă masturbare”, a declarat Porntip, care va întocmi un raport detaliat după autopsie.

„Băuse bere de dimineaţă până seara”

Actorul, în vârstă de 72 de ani, a decedat cu trei zile înainte de a încheia filmările la producţia „Strech”, în regia lui Charles de Meaux, produs de societatea franceză MK2. Interogată de poliţişti, echipa filmului a povestit că David Carradine „băuse bere de dimineaţă până seara, cu o zi înainte să fie găsit mort”. Poliţia thailandeză încearcă, totodată, s-o interogheze, prin intermediul Ambasadei Statelor Unite, pe soţia acestuia. Actorul se afla la al cincilea mariaj - ultimul început în 2004 - şi era tatăl a două fiice.

Protagonistul seriei „Kung Fu” şi al filmelor „Kill Bill”, în regia lui Quentin Tarantino, membru al unei familii renumite de artişti americani (fiul lui John Carradine şi fratele lui Keith), David Carradine a fost nominalizat de patru ori la Globul de Aur. La finele anilor ’70, cariera sa a început să se clatine din cauza consumului de droguri şi de alcool, motiv pentru care actorul a apărut cu precădere în filme din seria B. Pasionat şi de muzică, artistul a înregistrat de-a lungul vieţii peste 60 de melodii.