În ţările Americii de Sud, „olimpiada dansului“ a ajuns la turaţie maximă.
Brazilia trăieşte la intensitate maximă, începând de vineri, nebunia carnavalului de anul acesta, care a scos în stradă milioane de oameni la Salvador şi Recife, informează AFP.
Atenţia lumii întregi este însă concentrată asupra Carnavalului de la Rio de Janeiro, considerat cea mai mare sărbătoare mondială. Manifestarea urma să atingă apogeul duminică şi luni, odată cu defilarea celor mai bune 12 şcoli de samba, sub privirile a aproximativ 700.000 de turişti. Fiecare şcoală a cheltuit între 1,7 şi 4,5 milioane de dolari pe costume, care alegorice şi coregrafie pentru a câştiga prestigiosul titlu de „campioană a carnavalului din 2008“.
Competiţia este extrem de dură, iar dansatoarele şi antrenorii lor muncesc din greu pentru ca totul să iasă ca la carte. „Carnavalul este Olimpiada acestor femei“, spune Cesar Parcias, unul dintre antrenorii personali din cartierul Leblon, citat de „New York Times“.
„Costumele sunt minuscule şi nu există pene care să ne acopere posterioarele“, aşa că acestea trebuie să aibă o „formă perfectă“, explică Livia Candido, o dansatoare de doar 18 ani de la şcoala de samba Vila Isabel. Atunci când exerciţiile zilnice şi dietele nu mai dau rezultate, dansatoarele aflate în căutarea frumuseţii perfecte apelează la chirurgia plastică. Angela Bismarchi (36 de ani), membră a grupului de samba Porto da Pedra, a suferit săptămâna trecută cea de-a 42-a operaţie estetică.
Intervenţia a constat în implantarea unor fire subţiri de nailon la nivelul ochilor. Astfel, Bismarchi va putea să-şi delecteze fanii cu privirea tulburătoare specifică asiaticelor, admirate pentru ochii lor oblici.
ÎN AFIRMARE
Bolivia şi Columbia, în duel cu Brazilia